Circ de cea mai joasă speţă la Năvodari. Consilierii locali PSD şi PNL, viceprimarul şi primarul, Tudorel Calapod s-au luat, ieri după-amiază, la harţă ca la uşa cortului, provocînd un scandal în toată regula, din care nu au lipsit violenţele fizice, din cauza unui panou publicitar. Scandalurile dintre consilierii locali ai PSD şi PNL, pe de-o parte şi primar şi consilieri PD-L pe de altă parte a pornit din luna octombrie a anului trecut, cînd în mai multe rînduri, o parte dintre consilierii locali s-au opus iniţiativelor primarului, din cauza unor nereguli sesizate de aceştia. Consilierii locali au refuzat să aprobe, din cauza faptului că primarul nu le-a pus la dispoziţie documentaţia, asfaltarea unor străzi din oraş. În contextul în care primarul a decis să fie “transparent“ pe final de mandat, a lansat odată cu “Zilele porţilor deschise în administraţia locală“ o campanie de strîngere de semnături pentru continuarea asfaltării şi a montat în faţa Primăriei un panou pe care stă scris: “Consiliul Local (CL) se opune asfaltării - Eu vreau să asfaltez, iar ei nu mă lasă“. Panoul a reprezentat mărul discordiei dintre aleşi.
Avînd în vedere că într-o şedinţă de CL a fost adoptată o hotărîre prin care sînt interzise afişele electorale, consilierii social-democraţi şi liberali s-au deplasat ieri în faţa Primăriei şi au încercat să dea jos panoul lui Calapod. Li s-a opus însă vehement un vîrstnic, voluntar pentru strîngerea de semnături iniţiată de primar. Deşi nu era treaba lui să păzească panoul, nefiind nici jandarm, nici poliţist şi nici paznic, omul s-a luat în piept cu liderul grupului consilierilor locali PSD, Nicolae Matei. “Am încercat să iau panoul, iar în acel moment bătrînul m-a împins. Atunci, viceprimarul, Adrian Vlad mi-a sărit în ajutor, iar bătrînul a început să strige că vrem să îl batem“, a declarat Matei. El a relatat că, alertat de urletele vîrstnicului, Calapod a ieşit din Primărie, l-a luat pe bătrîn de braţ şi l-a dus la sediul Poliţiei Comunitare, pentru a da declaraţie. Circul a continuat şi în sediul Poliţiei, unde consilierii locali şi primarul şi-au adus injurii, s-au spurcat ca la uşa cortului ajungîndu-se chiar să îşi “împartă“ pumni să îşi rupă hainele. “Obiceiuri de bun gust“ care se pot petrece între aleşii locali într-un sediu de poliţie, ca doar de... “poziţia le permite“. Spaţiul din faţa Poliţiei Comunitare s-a umplut după spusele lui Matei de interlopii oraşului, care au lansat la rîndul lor injurii şi i-au ameninţat pe consilierii PSD şi PNL cu moartea. “Calapod instigă populaţia împotriva CL. Consilierii au aprobat timp de patru ani proiectele de asfaltare. Nu ne-am opus asfaltării, dar nu putem fi de acord ca acest proiect să fie derulat iarna, cu firme fantomă şi prin îndatorarea oraşului pentru 25 de ani. Este josnic pentru un primar să sară la bătaie, chiar şi la adversarii politici“, a mai spus Matei. Deşi atît Matei cît şi viceprimarul Adrian Vlad susţin că primarul a „sărit la bătaie”, Calapod a negat aseară orice implicare a sa în vreo altercaţie cu reprezentanţii PSD sau PNL şi a susţinut că nu a făcut altceva decît să îl ajute pe bătrîn să ajungă la Poliţie. Vom reveni cu amănunte.