Oraşul Năvodari poate fi considerat, de aproape un an, un adevărat şantier, avînd în vedere numeroasele lucrări în derulare. Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a declarat că se continuă lucrările de asfaltare în mai multe zone din oraş, se înnoiesc conductele sistemului de alimentare cu apă potabilă acolo unde acestea s-au deteriorat, se demolează garajele pentru construirea de parcări şi se extinde reţeaua de canalizare a oraşului. La capitolul drumuri, asfaltări şi modernizări, administraţia locală a decis amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia str. Rîndunelelor cu bd-ul Năvodari (fostul Drum Judeţean 222B). “Avînd în vedere că numărul autovehiculelor din Năvodari s-a mărit şi totodată, şi numărul celor care tranzitează oraşul, ne-am gîndit să reglementăm traficul rutier. Lucrăm la amenajarea acestui sens giratoriu care va fi finalizat în aproximativ o lună. Acum se lucrează la partea estetică a sensului giratoriu: iluminat artificial, fîntînă arteziană, vom amplasa acolo şi trei statuete de delfini de 2,5 metri. Această lucrare s-a realizat datorită traficului care era îngreunat în ultima perioadă şi nu am vrut să aşteptăm să se formeze cozi interminabile“, a declarat Matei. El a mai spus că un alt sens giratoriu este posibil să fie amenajat de administraţia locală pe podul peste canalul Midia - Năvodari, la bifurcaţia dintre Năvodari şi Midia. “Deocamdată am amenajat acest sens provizoriu ca să testăm dacă este foarte necesar şi apoi, dacă va fi cazul, îl vom permanentiza. Cert este că vom lua în calcul această variantă după ce vom lărgi podul“, a mai spus Matei.