“Ne aşteptăm la o prezenţă mare la votul de la referendum”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mihai Voicu:

“Ne aşteptăm la o prezenţă mare la votul de la referendum”

Politică 17 Iulie 2012 / 00:00 376 accesări

Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Mihai Voicu, a declarat, ieri, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv al PNL, la care au participat şi preşedinţii de filiale şi parlamentarii partidului, că, în baza percepţiilor din teritoriu, se aşteaptă la o prezenţă mare la vot, la referendumul din 29 iulie. Voicu a precizat că întâlnirea a avut caracter mai degrabă tehnic. El a afirmat că, în urma discuţiilor, liderii din teritoriu au confirmat că există pe de o parte o intenţie foarte mare de a participa la acest vot şi, pe de altă parte, o percepţie extrem de corectă a ceea ce se întâmplă în acest moment în România. Voicu a mai arătat că nu s-au stabilit target-uri pentru fiecare dintre localităţi, fiecare filială urmând a gestiona modul de organizare a referendumului: “Folosim în mare măsură informaţiile de la alegerile locale, ne aşteptăm la o prezenţă poate un pic mai mare decât la alegerile locale, procedura de vot este şi mult mai simplă, un singur buletin de vot şi există o cunoaştere a subiectelor demiterii preşedintelui, astfe încât să ne aşteptăm la o prezenţă mare”. (A.M.)

Taguri articol


12