TERAPIE DE ȘOC De la finele lui mai 2016, pachetele de țigări se vor vinde neinscripționate în unele țări din Uniunea Europeană (UE). Măsura va fi adoptată treptat în tot spațiul comunitar, dar asta va „arde“ serios bugetele statelor membre, care vor fi obligate să plătească despăgubiri de miliarde de euro industriei tutunului. Vineri, spre exemplu, în Marea Britanie, firmele de profil au dat în judecată statul, ele considerând că interdicția este, de fapt și de drept, „o naționalizare prin care unei entități private i se confiscă proprietatea intelectuală, mai precis brandul și identitatea vizuală“. Dacă producătorii de tutun câștigă în Anglia, așa cum se așteaptă majoritatea analiștilor, este foarte probabil ca restul țărilor, inclusiv România, să renunțe la ceea ce presa britanică numește deja „desfigurarea pachetelor de țigări!“. O notă - numai în Anglia, statul ar trebui să plătească despăgubiri de 11 miliarde de lire sterline! Impactul bugetar ar fi atât de mare încât ar afecta sistemele de pensii și de sănătate, care ar intra instantaneu în faliment. Iar Anglia e un stat bogat. România ar face infarct în secunda 2. Publicația britanică „The Telegraph“ a contactat un fost judecător al Curții de Apel, care a confirmat că legea neinscripționării ar viola legile proprietății intelectuale, dar și normele comunitare privind libera circulație a bunurilor - „Chiar dacă legea intră în vigoare în mai 2016, adoptarea legislației secundare ar da un răgaz de un an până la dispariția pachetelor de țigări așa cum le cunoaștem astăzi“.
BINE CU DE-A SILA NU SE POATE De cealaltă parte a baricadei, fumătorii acuză statul că le face „bine“ cu forța. Replica medicilor: pachetele de țigări neatractive ar descuraja tinerii să se apuce de fumat (no comment). „Este o dădăceală inutilă a unui stat care vrea să facă bine cu forța. Ce se va întâmpla dacă intră în vigoare legea? Va fi stimulat consumul de țigări de contrabandă și/sau făcute în casă, ceea ce va da un aer romantic viciului, ca-n vremurile prohibiției, și va CREȘTE numărul fumătorilor tineri“, avertizează reprezentanții unei asociații britanice de protecție a consumatorilor. La final, e inutil să menționăm că liderii politici conservatori au atacat în forță proiectul laburiștilor, pe motiv că despăgubirile de 11 miliarde lire sterline ar arunca în aer deficitul bugetar și ar văduvi de resurse tocmai sistemul de sănătate.