Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în octombrie cu 2,8% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, dar a scăzut cu 0,5% faţă de septembrie, la 206,83 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). În termeni reali, soldul creditelor acordate de instituţiile de credit a scăzut cu 1,1% faţă de septembrie şi cu 4,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al BNR. Comparativ cu septembrie, în octombrie, creditul în lei s-a diminuat cu 0,6% (-1,1% în termeni reali), la 77,48 miliarde lei, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,5% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,5%), la 129,35 miliarde lei. Raportat la aceeaşi lună din 2009, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,8%, pe seama majorării cu 6,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 7,3%) şi a diminuării cu 2,9% a componentei în lei (-10% în termeni reali). Soldul creditelor contractate în valută de populaţie, exprimat în moneda naţională, a fost de 64,68 miliarde de lei la sfârşitului primelor zece luni, cu 1,1% sub nivelul din septembrie, dar cu 4,8% peste valoarea de la 31 octombrie 2009. În ceea ce priveşte împrumuturile în monedă naţională ale gospodăriilor, soldul acestora a ajuns în octombrie la 36,49 miliarde de lei, în scădere cu 2,1% faţă de septembrie şi cu 6,9% comparativ cu luna similară din 2009.