Ne paşte o criză energetică?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declaraţii contrazise de fapte

Ne paşte o criză energetică?

Eveniment 15 Februarie 2012 / 00:00 1227 accesări

Ceea ce se întâmplă, în aceste zile, în România, a depăşit, deja, toate limitele penibilului, reprezentanţii actualului Guvern dovedind reale veleităţi de paiaţe într-o comedie grotescă jucată în faţa poporului român. După ce reprezentanţii Ministerului Economiei anunţau, luni seară, că directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, a fost demis, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu, pentru proastă comunicare în privinţa resurselor de energie disponibile, ieri, reprezentanţii Transelectrica anunţau că, de fapt, Hăhăianu şi-ar fi dat demisia de onoare. Motivul pentru care fostul director al companiei a devenit persona non grata pentru noua generaţie de miniştri pedelişti îl constituie declaraţiile pe care le-a făcut luni, în cadrul şedinţei de Guvern. Mai exact, Horia Hăhăianu a avut „neobrăzarea” de-a nu-şi consulta superiorii (Transelectrica este controlată de stat, aflându-se în subordinea Ministerului Economiei) şi de a face publică situaţia consumului de energie electrică. Printr-o hotărâre publicată pe site-ul Ministerului Economiei, fostul director anunţa că Transelectrica ar putea adopta, în perioada 16 februarie-15 martie, în regim de urgenţă, măsura de limitare sau sistare a livrărilor de energie electrică la export din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Măsura urma să fie pusă în aplicare până la refacerea stocurilor de combustibil, afectate de consumul mare al populaţiei şi al operatorilor industriali, ca urmare a răcirii vremii.

MĂSURA „DEMISIONARULUI”, TRANSFORMATĂ ÎN REALITATE La câteva ore după anunţul postat de fostul director, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să precizeze, de la Palatul Cotroceni, că nu există niciun fel de pericol ca populaţia să rămână fără energie electrică. Peste doar câteva minute, şeful statului s-a contrazis, spunând că, pentru deplină siguranţă, Guvernul probabil va decide sistarea exporturilor de energie. Adică exact ceea ce anunţase Horia Hăhăianu! Continuând farsa începută de preşedinte, ieri, primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, la rândul său, că nu există nicio problemă cu furnizarea de energie electrică pentru consumatorii casnici şi industriali. Afirmaţiile celor doi sunt destul de greu de „digerat” în condiţiile în care, tot ieri, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Transelectrica va putea limita sau sista temporar livrările de energie electrică la export, astfel încât să nu existe probleme în alimentarea cu energie electrică a populaţiei şi consumatorilor industriali interni. Amintim că, la sfârşitul anului trecut, mass media a tras un semnal de alarmă cu privire la starea dezastruoasă a sistemului energetic naţional. „Să dea Dumnezeu să nu avem o iarnă grea, pentru că ne paşte pericolul să rămânem fără gaze, căldură şi poate chiar curent”, declara, în decembrie 2011, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu. Ieri, în locul lui Horia Hăhăianu, la conducerea Transelectrica a fost numit directorul adjunct Octavian Lohan.

12 ORE FĂRĂ CURENT Şi pentru că vorbim despre livrări de energie electrică, din cauza vremii reci, mai mulţi consumatori constănţeni au rămas pe întuneric. În această situaţie s-au aflat şi o parte a locuitorilor din cartierul Kilometrul 4-5. „Am văzut, luni seara, în jurul orei 22.00, ieşind scântei din firele de pe stâlpul din stradă, iar peste câteva clipe am rămas fără lumină. Am stat toată noaptea în întuneric şi frig, neputând porni centrala”, a spus unul dintre locuitorii afectaţi. Echipele Enel Distribuţie Dobrogea au venit să repare avaria abia după 12 ore. Potrivit muncitorilor, vinovat a fost vântul puternic de luni seara, din cauza căruia cablurile s-au frecat de stâlp, rupându-se. În condiţiile în care, în ultimii ani, reprezentanţii Enel se lăudau că au făcut investiţii în infrastructura proprie şi au modernizat-o, se poate trage concluzia că banii au fost daţi pe „apa sâmbetei” dacă la un vânt mai puternic cablurile se rup ca nişte aţe de papiotă sau atunci când un consum mai mare duce până la „explodarea” panourilor electrice. Explicaţiile potrivit cărora există o tendinţă de creştere a numărului de consumatori, de surse mari consumatoare de energie electrică, sunt de-a dreptul stupide! Investiţii în reţeaua electrică sunt prevăzute în contractul de privatizare a societăţii, dar, cine să urmărească dacă acestea s-au executat?



12