Ne plac criticii, nu ne apreciem vecinii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sondaj

Ne plac criticii, nu ne apreciem vecinii

Eveniment 09 Martie 2013 / 00:00 431 accesări

Românii îi apreciază cel mai mult pe germani (77%), în timp ce la coada preferinţelor se regăseşte Ungaria, cu 31% din opţiunile pozitive exprimate, conform Barometrului de opinie “Adevărul despre România\". În mod ciudat, în clasamentul ţărilor preferate de români conduc Germania (77%), Marea Britanie (75%) şi Franţa (72%). Şi spunem ciudat pentru că “podiumul” este format din ţări dinspre care nu vin caracterizări tocmai fericite despre România. Pe de-o parte, Germania ne tot şicanează pe tema Schengen susţinând că suntem prea corupţi. Marea Britanie nu ne vrea ca imigranţi şi ne sfătuieşte în moduri nu doar ferme ci deseori jignitoare, să stăm acasă, iar Franţa... „s’il vous plais monsieur”. Potrivit realizatorilor cercetării, datele au fost culese înainte de episodul Schengen marcat de atitudinea critică a Germaniei. În privinţa Statelor Unite, sentimentele pozitive ale românilor se menţin la cote ridicate (71%), uşor sub atitudinea faţă de principalele ţări europene (Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania). Autorii studiului remarcă faptul că la coada clasamentului se situează ţări vecine: Bulgaria (37%), Ucraina (32%) şi Ungaria (31%). Potrivit celor care au realizat cercetarea, faptul că sentimentele negative ale respondenţilor se îndreaptă cu predilecţie către statele vecine este explicabil prin aceea că românii tind în continuare să valorizeze ţările occidentale în detrimentul statelor din zona de sud-est a Europei. În plus, percepţia unor rivalităţi istorice sau de dată mai recentă contribuie la această opinie negativă, mai spun sursele citate. Şi China este văzută pozitiv de aproape 60% dintre români, mult mai bine decât Polonia, Bulgaria, Ungaria sau Rusia. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în perioada 21-28 februarie. Volumul eşantionului a fost de 1.066 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.



12