„Ne relaxăm când bancherii vor da credite cu ochii cât cepele“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ne relaxăm când bancherii vor da credite cu ochii cât cepele“

Economie 07 August 2014 / 00:00 338 accesări

Banca Națională a României (BNR) este pregătită să apropie dobânzile interbancare de rata de politică monetară, în ciuda incertitudinilor privind fluxurile internaţionale de capital, pentru că băncile au nevoie de stabilitate ca să reia creditarea, spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Într-o asemenea situaţie nu putem să rămânem la infinit. Am venit şi cu dobânda foarte jos, nu mai avem inflaţie, deci diminuăm jocul dobânzilor. Să vedem cine se va mişca mai mult, rezerva sau cursul de schimb, asta nu pot să vă spun acum... chiar dacă aş şti, nu v-aş spune-o. Dar că suntem pregătiţi să apropiem mai mult dobânzile în piaţă de rata de referință, da, asta pot spune, pentru că şi băncile au nevoie de stabilitate“, a declarat ieri Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflației. El a explicat că BNR a permis în ultimii ani decuplarea dobânzilor dinn piaţă de rata de politică monetară, pentru că România nu are o piaţă de capital prea adâncă şi nici volume mari de intrări de capital. Ratele dobânzilor din piaţa interbancară sunt mult sub indicatorul de referință, chiar după tăierea operată luni de BNR, de la 3,5 la 3,25% pe an. Isărescu a mai spus că BNR menține calendarul de reducere a ratelor rezervelor minime obligatorii, dar totul depinde de fluxurile de capital și de momentul în care băncile vor începe să dea credite „cu ochii cât cepele“.

Taguri articol


12