„Ne trebuie apetit pentru reformă dacă vrem să trecem la euro”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu:

„Ne trebuie apetit pentru reformă dacă vrem să trecem la euro”

Economie 12 Martie 2011 / 00:00 658 accesări

Suntem sau nu pregătiţi de trecerea la euro în 2015? Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, România trebuie să asigure coerenţa politicilor şi un ritm susţinut al reformelor dacă vrea să adopte moneda unică europeană la o dată cât mai apropiată de 2015. „Este vital să îndeplinim toate criteriile impuse de UE, fără excepţie. Totodată, este important să avem o ţintă, care să fie păstrată, astfel încât apetitul pentru reformele necesare să nu fie diminuat. Şi, după cum ştim, acest apetit nu este foarte mare în România”, a declarat Isărescu, la deschiderea Expoziţiei Euro, eveniment care se desfăşoară în perioada 10 martie – 27 mai, la sediul BNR din capitală. Pentru a adera la zona euro, un stat trebuie să-şi controleze deficitul bugetar şi să aibă o evoluţie sustenabilă a preţurilor şi o rată medie a inflaţiei care să nu poate depăşi cu mai mult de 1,5% rata din primele trei state UE. „Moneda unui stat care vrea să adopte euro trebuie să fi participat la Mecanismul Cursului de Schimb II (ERM II) pentru o perioadă de cel puţin doi ani şi, astfel, să fi respectat marjele stabilite de fluctuaţie faţă de euro, iar ţara respectivă trebuie să se asigure că îndeplineşte criteriile de convergenţă juridică”, a precizat Jose Manuel Gonzalez-Paramo, membru al comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), prezent în România pentru inaugurarea Expoziţiei Euro.

Taguri articol


12