“Ne trebuie termene precise pentru retragerea din Irak, de acord cu SUA, în context strategic”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Geoană:

“Ne trebuie termene precise pentru retragerea din Irak, de acord cu SUA, în context strategic”

Politică 02 Martie 2009 / 00:00 389 accesări

Preşedintele Barack Obama a anunţat, vineri, retragerea majorităţii trupelor americane din Irak pînă la sfîrşitul lui august 2010, pentru a menţine o forţă de cîteva zeci de mii de persoane, înaintea unei retrageri totale pe care intenţionează să o realizeze pînă la finalul lui 2011. Obama a spus însă că Statele Unite nu intenţionează să menţină o prezenţă militară “pe termen lung” nici în Afganistan, deşi urmează să trimită în curînd efective suplimentare în această ţară. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, sîmbătă, că autorităţile trebuie să reflecteze la un calendar de retragere cu termene precise a trupelor româneşti din Irak, convenit cu SUA şi într-un context strategic, care ar presupune “angajare suplimentară” în Afganistan. Geoană a arătat că anunţul preşedintelui SUA, Barack Obama, reprezintă o schimbare importantă de registru în politică externă americană, în care accentul va fi pus mult mai mult pe partea civilă, diplomatică şi economică, pentru a obţine o reechilibrare a raportului între dimensiunea militară şi cea civilă: “Pentru România, aceasta reprezintă o oportunitate şi o obligaţie de a schimba şi noi registrul, în sensul amplificării dimensiunii diplomatice şi civile nu doar în Irak, cît şi în ceea ce înseamnă Orientul Mijlociu extins, unde România are încă un bagaj de relaţii şi de know-how diplomatic”. El a apreciat că, de fapt, se are în vedere o nouă politică de angajament global: “Nu e vorba de o noua politică americană faţă de Irak, ci e vorba de o nouă politică de angajament global, în care dimensiunea relaţiei trans-atlantice - şi acest lucru va fi subliniat la summit-urile din Germania şi Franţa, din aprilie - va avea, probabil, un accent mai mare pus pe economiile mari din Asia şi o nouă formă de angajare a Federaţiei Ruse. Acestea reprezintă o obligaţie de recalibrare şi a politicii externe româneşti”. De asemenea, Mircea Geoană, care este şi vicepreşedinte al CSAT, a subliniat că România ar trebui să se gîndescă mai mult la dividendele economice care ar trebui să decurgă din prezenţa sa prelungită şi extrem de solidară, cu americanii, în Irak: “Trebuie să părăsim ideea că doar prin prezenţa militară ne asigurăm un dividend politic şi strategic. A venit clipa să încasăm şi dividendul economic al prezenţei noastre prelungite, aşa cum a fost şi înţelegerea iniţială, în momentul în care România a înţeles să fie alături de aliaţii americani la efortul din Irak”. Potrivit lui Geoană, dincolo de elaborarea unui calendar de retragere, este obligaţia Administraţiei de la Bucureşti să încerce să intre într-o logică de reconstrucţie şi de participare a economiei româneşti la refacerea economiei irakiene, inclusiv a celei din regiune. El este convins că direcţiile anunţului făcut de Administraţia americană privind retragerea trupelor din Irak vor fi abordate de către autorităţile competente la prima şedinţă a CSAT.



12