Zona euro este epicentrul celei mai grave crize după cel de-Al Doilea Război Mondial, care afectează toate economiile avansate, a declarat fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) Jeand-Claude Trichet. „Când te uiţi la ce s-a întâmplat din 2007, a fost începutul unei ajustări a economiilor avansate. Trebuie să înţelegem, este rândul nostru. Nu putem cere restului lumii să ne finanţeze la nesfârşit, dacă cheltuim mai mult decât câştigăm”, spune Trichet. El a făcut referire şi la câteva „convingeri naïve” ale liderilor politici din perioada anterioară crizei, inclusiv aceea că sistemele financiare şi economice din lumea dezvoltată „sunt stabile şi rezistente” pentru că au absorbit spargerea bulei speculative în sectorul IT, aşa-numita „criză dotcom”, de la începutul secolului XXI. (P.N.)