Când eşti tânăr, parcursul vieţii până la o vârstă înaintată de 60, 70 sau chiar 80 de ani pare de neatins, anevoios şi puţin probabil! Asta este perspectiva unui tânăr aflat la început de drum în viaţă! Aşa credeau şi Mihail şi Maria Rusescu, unul dintre cele 40 de cupluri care au fost sărbătorite, ieri, în cadru festiv de Primăria Constanţa pentru împlinirea a 50 de ani de la căsătorie, când erau tineri, prin anii ’60. Credeau că pensionarea este mult prea departe de ei, însă acum sunt mulţumiţi că au apucat să-şi vadă copiii mari şi chiar să aibă un nepot.
RESPECT ÎNAINTE DE TOATE El - maistru, ea - cofetar! El - din Constanţa, ea - din Sibiu. S-au cunoscut la mare, în urmă cu jumătate de secol, şi de atunci au rămas împreună. „Ea era venită la Eforie, cu munca, şi eu lucram pe vremea aia ca salvamar, apoi am devenit maistru. Aşa ne-am cunoscut! Eram tinerei amândoi, aveam 21 de ani. Ne-am privit, ne-am plăcut şi ne-am luat”, îşi aminteşte, cu plăcere, vârstnicul momentul în care s-au cunoscut. Recunoaşte că în propria căsnicie nu totdeauna totul a fost roz, dar a existat respect. „Mergem înainte, cât o fi firul de lung... Tot ce am făcut a fost din munca noastră. Mie mi-a mers bine şi atunci, şi acum. Am lucrat şi la stat, şi la privat şi a fost bine”, admite Mihail Rusescu. Acum, cei doi soţi se mândresc cu doi băieţi care au terminat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, cel mai mare având 35 de ani. Niciunul nu se gândeşte la însurătoare, spunând că au timp suficient.
260 DE SĂRBĂTORIŢI Celor 40 de cupluri sărbătorite ieri li se adaugă şi 180 de vârstnici care au împlinit vârsta de 80 de ani. Toţi au primit cât o floare şi un plic cu 300 de lei din partea municipalităţii. Ca în fiecare lună, alături de bătrânei a fost şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, mereu alături de persoanele aflate la a doua tinereţe. „De 13 ani vin cu plăcere ca să vă spun „La mulţi ani”. Simt o apropiere sufletească între mine şi dumneavoastră”, a fost mesajul primarului Constanţei.