Neatenţia la volan face victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Neatenţia la volan face victime

Eveniment 13 Mai 2011 / 00:00 1441 accesări

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Constanţa, a ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, la spital, după ce a fost rănit într-un accident rutier petrecut în zona Km 4-5, din Constanţa. Poliţiştii spun că Nicolae C. se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu, la volanul unui autoturism. La un moment dat, spun anchetatorii, din cauza neatenţiei, acesta a intrat în coliziune frontală cu piciorul podului din zona Km 4-5. În urma accidentului, şoferul a fost rănit. Tot în noaptea de miercuri spre joi, o persoană a ajuns la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc în apropierea localităţii constănţene Cochirleni. Potrivit anchetatorilor, Iulian F., de 23 de ani, din Rasova, se deplasa pe Drumul Judeţean 223, dinspre Rasova către Cochirleni, la volanul unei maşini. Din cauza neatenţiei, acesta a pierdut controlul autoturismului, care a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în câmp. În urma ieşirii în décor, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă a fost rănit. Câteva ore mai devreme, doi bărbaţi au ajuns la spital, ca urmare a unui accident rutier petrecut în zona Km 5. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Claudiu R., de 32 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe strada Liliacului. Ajuns la intersecţia cu strada Pandurului, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o maşină condusă regulamentar de Marian S., de 49 de ani. Impactul s-a soldat cu rănirea celor doi şoferi.



12