Curtea Constituţională va lua astăzi în discuţie sesizarea celor 71 de deputaţi PDL privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului. \"Apreciem că nu e normal să fie scoase de sub controlul Curţii Constituţionale hotărârile Parlamentului câtă vreme legile şi ordonanţele adoptate de Parlament sunt supuse controlului Curţii Constituţionale. Vorbim de acte juridice care produc efecte şi atunci e normal să fie supuse unui filtru al Curţii Constituţionale\", a declarat, la depunerea contestaţiei, deputatul PDL Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. Amintim că, în 26 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, în 26 iunie, în calitate de for decizional, cu 187 de voturi \"pentru\", 56 \"împotrivă\" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne. (A.M.)