Necropsia efectuată de medicii legişti pe trupul fătului găsit mort în haznaua unei locuinţe din localitatea constănţeană Cochirleni nu a putut oferi prea multe informaţii anchetatorilor. „Din cauza stării avansate de putrefacţie, medicii Serviciului de Medicină Legală Constanţa nu au putut stabili cu exactitate cauza morţii. Cert este că fetiţa a fost născută la termen. Au fost recoltate mai multe probe care au fost trimise la Bucureşti pentru analize“, a declarat Radu Croitoru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Terifiantul caz a ajuns în atenţia poliţiştilor, joi, în urma unui apel anonim la 112. Oamenii legii au ajuns, în scurt timp, în gospodăria Mariei Apostol. Aceasta a negat cu vehemenţă faptul că a fost însărcinată, încercând să-i convingă pe poliţişti că a avut o infecţie din cauza căreia i s-a umflat burta. Analizele efectuate de cadrele medicale au arătat însă că femeia avea o leziune vaginală sângerândă şi că aceasta a născut în urmă cu doar câteva zile. După câteva ore de audieri, femeia le-a mărturisit anchetatorilor că şi-a înecat copilaşul într-un butoi cu apă pentru că era fată, iar soţul ei dorea un băiat. (F.C.)