Necunoscut ucis într-un accident

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Necunoscut ucis într-un accident

Eveniment 22 Noiembrie 2014 / 00:00 1060 accesări

Un bărbat cu identitate încă necunoscută și-a pierdut viața, vineri dimineață, într-un tragic accident rutier care a avut loc în jurul orei 6.00, pe șoseaua ce leagă orașul Năvodari de comuna constănțeană Lumina. Potrivit anchetatorilor, un șofer de 34 de ani se deplasa la volanul unui autoturism pe Drumul Județean 226, dinspre Năvodari către Lumina. La un moment dat, acesta a lovit în plin un pieton de 45-50 de ani, care a încercat să traverseze șoseaua prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a sunat la 112 și a cerut ajutorul autorităților, iar la fața locului au sosit polițiștii de la Rutieră și o ambulanță. Din păcate, în pofida eforturilor depuse de medici, victima nu a mai putut fi salvată. Oamenii legii nu au găsit în buzunarele bărbatului niciun document, așa că nu au putut stabili identitatea acestuia. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager pe șofer, dar rezultatul a fost negativ. Aceștia continuă cercetările pentru afla numele pietonului, dar și pentru a stabili împrejurările exacte în care accidentul s-a produs.



12