Primul-ministru Emil Boc, ministrul Muncii, Ioan Botiş şi liderii principalelor confederaţii sindicale s-au întâlnit, ieri, la Palatul Victoria pentru a discuta pe marginea prevederilor viitorului Cod al Muncii, dar şi al preconizatului Cod de Dialog Social. La finalul discuţiilor, care au durat aproximativ două ore, premierul a promis că va amâna cu o lună, până pe 21 ianuarie, modificarea Codului Muncii, timp în care aşteaptă propunerile sindicatelor şi patronatelor. „Evident, am reiterat solicitările noastre, ca orice modificare a Codului Muncii să nu afecteze dreptul la asociere colectivă, negocierile colective la nivel naţional şi de ramură şi prevalarea contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată”, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu. Astăzi este programată o nouă întâlnire, în cadrul căreia se stabileşte şi calendarul negocierilor ulterioare. Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu s-a declarat nemulţumit de faptul că Executivul vrea să modifice Codul Muncii în sensul dorit de patronate şi de Consiliul Investitorilor Străini, cu fundamentarea unor studii făcute de Banca Naţională, fără a ţine cont de expertiza unor organisme specializate, precum Organizaţia Internaţională a Muncii.