Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov au fost chemaţi ieri la audieri de procurori în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. După trei ore de audieri, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), George Bălan a spus că nu doreşte să facă declaraţii în afara celor date anchetatorilor, pentru că nu comentează subiectul \"la televizor\". Apărătorul lui Bălan, avocatul Horia Miclescu, a declarat că procurorul este acuzat de complicitate la infracţiunea menţionată, nicidecum de faptul că ar fi negociat funcţii de conducere. \"Acuzaţiile nu au nicio legătură cu Victor Ponta. Bălan este cercetat pentru complicitate la divulgare de informaţii şi se va prezenta de fiecare dată când va mai fi citat, dacă va mai fi citat\", a declarat avocatul Miclescu. Tot trei ore a durat şi audierea procurorului Marcel Sâmpetru. Conform avocatului Minerva Chiriac, clientul său a dat o declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie în care a lămurit implicaţia lui în dosarul în care este cercetat. \"S-au lămurit cu convorbirile de la dosar. Acuzaţiile nu au legătură nici cu negocierea de funcţii şi nici cu Victor Ponta. Acestea sunt doar supoziţii\", a declarat Minerva Chiriac. Secţia pentru procurori a CSM a luat ieri în discuţie cererea lui Sâmpetru de a se întoarce de la Ministerul Afacerilor Externe la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar de acolo să fie detaşat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Avocatul lui Vlad Mihai nu a dat nicio declaraţie după audierea clientului său. Conform unui comunicat al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), cms. şef Vlad Mihai a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov şi delegat la DGIPI, unde va desfăşura activităţi specifice care nu presupun accesul la informaţii clasificate. Atribuţiile funcţiei de şef al SIPI Ilfov vor fi exercitate cu caracter temporar de către un ofiţer cu experienţă profesională desemnat din cadrul Direcţiei.