Negocieri amânate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Negocieri amânate

Social 07 Martie 2012 / 00:00 300 accesări

Angajaţii Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanţa au intrat, ieri, în cea de-a şasea zi de proteste, nemulţumiţi de decizia conducerii companiei de a modifica, unilateral, prevederile Regulamentului intern. Principala modificare care i-a scos pe angajaţii Administraţiei Porturilor în stradă este aplicarea taxei de intrare în port pentru autoturismele lucrătorilor societăţilor care-şi desfăşoară activitatea în incinta Portului Constanţa. Mai exact, angajaţii vor trebui să plătească o taxă de aproape 200 de lei pe an dacă doresc să vină la locul de muncă cu maşina proprietate personală. „În urma manifestărilor de protest începute săptămâna trecută, directorul CNAPM, Andrei Popa, ne-a invitat la discuţii, întâlnirea urmând să aibă loc mâine (astăzi – n.r.). Din păcate a trebuit să refuzăm invitaţia, pentru că suntem invitaţi la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu liderii Opoziţiei despre problemele întâmpinate de sindicalişti”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Costel Petre. El a adăugat că a fost trimisă o adresă conducerii prin care sunt explicate motivele pentru care nu se pot prezenta la negocieri şi prin care solicită amânarea acestora pentru zilele următoare.

Taguri articol


12