Negocieri între Rusia şi SUA pe tema dezarmării nucleare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Moscova

Negocieri între Rusia şi SUA pe tema dezarmării nucleare

Externe 20 Mai 2009 / 00:00 378 accesări

Negocierile dintre Rusia şi SUA pe tema dezarmării nucleare au început marţi, la Moscova, în situaţia în care tratatul START, care prevede limitarea arsenalelor celor două superputeri, expiră în decembrie. Negocierile au început la ora 07.00 GMT (10.00, ora României), a precizat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe şi vor continua şi astăzi. Nici Moscova, nici Washingtonul nu au dorit să furnizeze detalii cu privire la temele abordate în cadrul reuniunii şi nicio conferinţă de presă nu este prevăzută pe această temă, după ce primele discuţii tehnice au avut loc, în aprilie, la Roma. Delegaţia americană este condusă de Rose Gottemoeller, subsecretar de Stat însărcinat cu aplicarea acordurilor cu privire la controlul armentului, în vreme ce negociatorii ruşi sînt conduşi de Anatoli Antonov, directorul departamentului pentru securitate şi dezarmare din cadrul Ministerului de Externe.

Tratatul START a fost semnat în 1991. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi cel american, Barack Obama, şi-au fixat ca obiectiv ajungerea la un compromis în privinţa dezarmării nucleare, înainte de expirarea tratatului START, în decembrie, după ce nu s-a înregistrat niciun progres pe această temă în timpul mandatului lui George W. Bush. Moscova şi Washingtonul nu au ajuns la un consens cu privire la aspectele importante. Rusia insistă în special asupra necesităţii unui tratat referitor la toate focoasele nucleare şi la vectorii strategici ai acestora (rachete, submarine şi bombardiere), în vreme ce SUA vor să se axeze pe armele desfăşurate şi operaţionale. Presa rusă aprecia marţi că încheierea unui nou tratat va fi imposibilă atît timp cît SUA nu renunţă la instalarea unui scut antirachetă în Cehia şi în Polonia, un proiect pe care Rusia îl consideră o ameninţare pentru securitatea sa. ”Moscova va încerca să lege viitorul acordului START de problema trimiterii scutului antirachetă în Europa”, potrivit cotidianului independent ”Vremia Novostei”. ”Dacă administraţia Obama decide să nu revizuiască proiectul de instalare a sistemelor antirachetă în Cehia şi în Polonia, un nou acord START va fi imposibil”, susţine cotidianul.

O echipă de cercetători din SUA şi Rusia consideră scutul antirachetă din Europa ineficient

Proiectul american al scutului antirachetă, menit să apere Europa de un posibil atac al Iranului, ar fi ineficient împotriva tipului de rachete pe care Iranul pare să le dezvolte, afirmă o echipă comună de cercetători din SUA şi Rusia, relatează ”Washington Post”. În opinia acestei echipe, Iranul are nevoie de peste cinci ani pentru a fi capabil să construiască atît un focos nuclear, cît şi o rachetă capabilă să îl transporte pe distanţe lungi. În caz că ar încerca să lanseze un asemenea atac, estimează experţii, Iranul ar contribui la propria sa distrugere. Ameninţarea cu rachete din partea Iranului împotriva Europei nu este, astfel, iminentă, a conchis un grup de 12 cercetători, într-un raport aparţinînd EastWest Institute, un organism independent de cercetare cu sedii în Moscova, New York şi în Belgia. Raportul, care a fost publicat marţi, ar putea tempera şi mai mult entuziasmul administraţiei Obama faţă de proiectul administraţiei Bush privind instalarea unor radare şi interceptoare de rachete în Polonia şi Cehia. Studiul s-a desfăşurat timp de un an şi la el au luat parte şase experţi din SUA şi Rusia, care au evaluat ameninţarea militară reprezentată de programul nuclear şi cel de rachete ale Iranului la adresa Europei. Concluziile acestuia au fost prezentate consilierului american pentru Securitate Naţională, James L. Jones şi ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

Raportul prezintă o surprinzătoare evoluţie tehnologică a Iranului şi estimează că această ţară poate probabil să producă un dispozitiv nuclear simplu într-o perioadă de unul-trei ani, dacă ar expulza inspectorii ONU şi ar retehnologiza centralele sale nucleare în vederea obţinerii de uraniu îmbogăţit. Alţi cinci ani ar fi necesari pentru crearea unui focos nuclear care să poată fi instalat pe una dintre rachetele iraniene existente, estimează, de asemenea, această echipă. Agenţiile americane de spionaj au făcut estimări similare, iar Israelul afirmă că Iranul poate construi o bombă nucleară în doar opt luni. În cazul în care Iranul ar construi o rachetă capabilă să atingă Europa, scutul antirachetă propus de SUA nu ar putea anihila racheta respectivă, sînt de părere experţii, precizînd că interceptoarele de rachete pot fi înşelate cu uşurinţă de ţinte false şi alte contramăsuri simple. ”Problema mult mai urgentă este încercarea de a rezolva criza nucleară iraniană”, se precizează în raport, care estimează că SUA şi Rusia au nevoie de o cooperare mai apropiată în acest domeniu.



12