Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, anunţă suspendarea negocierilor de fuziune cu Partidul Ecologist Român (PER). „Condiţia primordială pe care Partidul Verde a impus-o PER pentru finalizarea juridică a fuziunii a fost aceea ca PER să anunţe public faptul că respinge orice susţinere a proiectului de exploatare cu cianuri a aurului de la Roşia Montană. Refuzul acestei condiţii şi tergiversarea din partea PER a exprimării unei poziţii tranşante ridică semne de întrebare pentru întreaga societate civilă românească. Partidul Verde este singurul partid politic din România care se pronunţă categoric împotriva exploatării de la Roşia Montana”, se arată într-un comunicat al Partidului Verde. În martie 2010, Verzii Europeni au votat Rezoluţia Partidului Verde din România prin care se solicita Parlamentului European să adopte legislaţia privind interzicerea mineritului cu cianuri.