Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi cei ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) au rezolvat, la întÎlnirea de ieri, problema mutării definitive a poliţiştilor numai cu acordul acestora, urmînd ca astăzi să aibă loc o altă rundă de negocieri. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii sindicatului Pro Lex au prezentat pe larg aspectele care fac obiectul revendicărilor acestora, iar membrii Comisiei de Dialog Social au recunoscut faptul că sînt anumite probleme de interpretare şi aplicare unitară a prevederilor legale, astfel că au convenit să analizeze împreună, punctual, fiecare obiect al solicitărilor formulate pentru a identifica modalităţile legale de rezolvare. Preşedintele Sed Lex, Vasile Lincu, a declarat că sindicatul a avut, printre cele mai importante revendicări ale sale, stabilitatea în funcţia publică. \"În prezent, mutarea poliţiştilor este dispusă de multe ori telefonic, fără emiterea unui act administrativ şi fără acordul celui vizat. Întrucît existau interpretări diferite cu privire la legea aplicabilă în cazul mutării poliţiştilor, reprezentanţii MIRA şi cei ai Pro Lex au convenit, în cadrul negocierilor derulate la sediul Ministerului, care sunt prevederile legale aplicabile în aceste situaţii\", a spus Vasile Lincu. În cadrul întîlnirii de ieri s-a stabilit că în cazul mutării poliţistului, mutarea definitivă este posibilă numai cu acordul celui vizat iar poliţistul poate refuza mutarea definitivă, în condiţiile legii. În cazul mutărilor definitive, reprezentanţii ambelor părţi au convenit că sînt aplicabile prevederile legale. De asemenea, mutarea poate fi făcută şi la solicitarea justificată a poliţistului, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale. Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pe o perioadă de maximum şase luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public. Mutarea temporară sau definitivă în cadrul altui compartiment poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în situaţia de graviditate, dacă îşi creşte singur copilul minor, sau în funcţie de starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, sau dacă mutarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare, este singurul întreţinător de familie, sau există motive familiale temeinice. Printre alte revendicări ale sindicaliştilor se numără creşterea indicelui de salarizare a agenţilor de poliţie, creşterea salariului personalului contractual din MIRA şi acordarea unor drepturi similare funcţionarilor publici, acordarea sumelor restante (prime de concediu pentru 2004-2006 şi spor de fidelitate pe 2005), plata integrală a orelor suplimentare, asigurări de sănătate gratuite pentru toţi poliţiştii.