Guvernul l-a mandatat pe ministrul Economiei, Ion Ariton, să înceapă negocierile cu ceilalţi acţionari pentru reducerea participaţiei statului, în prezent de 51%, la compania mixtă EnergoNuclear, care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă. Mandatul a fost acordat printr-un memorandum aprobat în şedinţă de guvern. Societatea mixtă EnergoNuclear, constituită pentru construcţia celor două reactoare, este controlată în proporţie de 51% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ) Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola (Spania) deţin câte 6,2% din acţiuni. CEZ (Cehia), care deţine 9,15% din acţiuni, a anunţat recent că renunţă la proiect, astfel că participaţia sa ar urma să fie împărţită celorlalţi parteneri. Mai mulţi oficiali ai Guvernului român au afirmat, în ultimele luni, că participaţia statului la EnergoNuclear va fi diminuată, fără să ofere informaţii precise privind nivelul la care ar urma să fie redusă cota deţinută prin intermediul Nuclearelectrica. În luna august, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost mandatat de Guvern să accepte reducerea participaţiei doar în cazul unor oferte \"extrem de competitive\", au declarat atunci surse guvernamentale. Acordul investitorilor implicaţi în proiectul de 4 miliarde euro privind construcţia reactoarelor nucelare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă a fost prelungit de la 25 septembrie, când expira, până la 31 decembrie. Acest acord, semnat în noiembrie 2008 şi aprobat printr-o hotărâre de guvern, prevede ca societăţile implicate să perfecteze aranjamentele comerciale privind construcţia, exploatarea pe termen lung şi modalităţile de finanţare a celor două reactoare nucleare, condiţionat de obţinerea avizelor din partea Comisiei Europene (CE). Avizul CE a fost transmis EnergoNuclear la începutul acestei săptămâni. Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Cele două reactoare aflate în funcţiune asigură aproximativ 20% din producţia de electricitate la nivel naţional.