Societatea care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE), „Nuclearelectrica”, va deţine 51% din acţiunile societăţii de proiect care va construi Reactoarele 3 şi 4 ale CNE Cernavodă. Reprezentanţi guvernamentali au declarat că astăzi se va aproba în Guvern schimbarea strategiei pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care prevede ca „Nuclearelectrica” să deţină 51% din acţiunile societăţii de proiect care va construi cele două unităţi. Au fost identificate şi sursele de finanţare din partea statului român, respectiv banii care vor veni din privatizări. Potrivit membrilor Executivului, dacă se va aproba această Hotărîre, se vor relua discuţiile cu cei şase investitori, în noile condiţii. Totuşi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că stabilirea participaţiei societăţii „Nuclearelectrica” ar putea să nu fie aprobată astăzi în şedinţa de Guvern. „Ministerul Justiţiei, deşi a avizat favorabil proiectul, a transmis Ministerului Economiei cîteva sugestii de îmbunătăţire. Ministerul Economiei a primi aceste propuneri ale Justiţiei marţi şi nu a avut timp să le prelucreze”, a declarat Vosganian. Negocierile cu investitorii sînt legate de noile cote de participare ale acestora şi de modificările aduse Acordului investitorilor (întrucît este posibil ca cei şase investitori să nu fie de acord cu o serie de prevederi din Acord). Totodată, sursele citate au precizat că pînă acum nu sînt semnale că unii dintre investitori s-ar putea retrage. Procesul de negociere cu cei şase investitori interesaţi - ArcelorMittal, CEZ, Electrabel, Enel, Iberdrola şi RWE Power a început la 4 decembrie 2007. Compania de Proiect, care urmează să fie constituită, va finaliza, va pune în funcţiune şi va exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE. Realizarea celor două unităţi presupune investiţii de circa 2,2 miliarde de euro, iar fiecare din cele două reactoare ar urma să aibă o putere instalată de 720 MW. Reactoarele vor livra o cantitate de energie de cîte 5,2 TWh anual fiecare, iar preţul de vînzare a electricităţii produse este estimat la 28,2 - 32,5 euro/MWh. Durata de viaţă a unei unităţi este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii la 40 de ani. Directorul general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica, a declarat că Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor folosi tehnologie de tip Candu 6. Costurile pentru construcţia nităţilor vor depăşi estimările iniţiale, întrucît nu au fost incluse costurile de finanţare, creşterile preţurilor la materiale (în special ale oţelului) şi cele privind manopera din ultima perioadă.