Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că, pe 19 martie vor fi încheiate toate negocierile pe judeţe privind candidaturile la alegerile locale din luna Iunie. „Secretarul general trebuie să finalizeze discuţiile în cadrul USL şi, pe 19, să anunţăm încheierea în toate judeţele a negocierilor cu partenerii din USL. Asta înseamnă modul de candidatură pe listele de la Consiliul Judeţean şi local, candidaturile în teritoriu. Regula va fi cea a candidaturilor USL şi, dacă vor exista anumite excepţii în care vor merge separat, acestea vor fi doar cu caracter de excepţie”, a declarat Victor Ponta. Pe de altă parte, Consiliul Naţional Executiv al PNL a stabilit, ieri, echipa care va coordona la nivel central alegerile locale. Potrivit unor surse, din această echipă fac parte Eduard Hellvig, care va fi director de campanie, Dan Motreanu, care se va ocupa de strategie, Mihai Voicu - de armonizarea relaţiilor cu PSD şi PC în cadrul USL, Dan Mihalache de comunicare, Florin Alexe de online, iar Rareş Mănescu va fi trezorier.