PSD este pregătit şi de concesii în condiţiile perfectării unei alianţe cu Alianţa de Centru Dreapta. Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Năstase, susţine că, pentru obţinerea unor rezultate în discuţiile PSD-ACD, este nevoie şi de compromisuri, precizând că, în timp ce negocierile se fac mereu de pe poziţii de egalitate, totuşi rezultatele \"sunt determinate uneori prin sondaje\". \"Este evident însă că, dacă dorim să obţinem un rezultat concret, atunci o politică inclusiv de concesii sub anumite aspecte este necesară\", e de părere Năstase. Liderul social democrat consideră că în condiţiile unei alianţe negocierile trebuie să se realizeze pe poziţii de egalitate. El a spus că, despre viitoarea alianţă, vor urma discuţii şi cu reprezentanţii din teritoriu. \"Ele vor evidenţia anumite ipoteze pe care în mod firesc atunci când faci un desen mai larg, mai mare, poate nu le ai în vedere”, a mai declarat social democratul. Preşedintele CN al PSD a formulat şi concluziile întâlnirii de miercuri dintre PSD şi ACD. \"Chiar dacă unii sunt sceptici, după discuţia de astăzi (n.r. - miercuri), cred că este un proiect care poate fi realizat. Obiectivele sunt foarte clare: să revenim la o situaţie de normalitate. În mod evident, principalele obstacole sunt reprezentate de Traian Băsescu şi de Emil Boc cu formula guvernamentală actuală. Deci cred că este important că am avut acest schimb de păreri într-o variantă informală şi sigur că vom continua discuţiile cu cei de la PNL, pentru detaliile fireşti în pregătirea alianţei\", a subliniat Năstase. În schimb, surse din conducerea partidului susţin că pentru o viitoare alianţă cu ACD o condiţie obligatorie este prezenţa celor trei trandafiri specifici ai PSD pe sigla alianţei dintre cele două formaţiuni.