Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului ar fi trebuit, ieri, să dezbată modul în care se vor derula procedurile privind învestirea Guvernului Negoiţă. Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a anunţat, săptămâna trecută, că a transmis Parlamentului o listă de Guvern cu 14 ministere, conduse de către o parte dintre actualii miniştrii interimari ai PDL, dar şi de Gabriel Oprea (grupul independenţilor), Valeriu Tabără, pentru Agricultură, şi Cristian Irimie, la Sănătate. Lista Guvernului propus de Liviu Negoiţă îi include pe Vasile Blaga (Dezvoltare şi Turism), Daniel Funeriu (Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport), Gabriel Oprea (Administraţie şi Interne), Gheorghe Pogea (Finanţe), Mihai Şeitan (Muncă), Radu Berceanu (Transporturi şi Comunicaţii), Valeriu Tabără (Agricultură), Adriean Videanu (Economie şi Comerţ), Anton Cristian Irimie (Sănătate), Mihai Stănişoară (Apărare), Cătălin Predoiu (Justiţie), Bogdan Aurescu (Externe), Sulfina Barbu (Mediu) şi Theodor Paleologu (Cultură).
Şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului nu s-a ţinut, miercuri, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, declarând că nu a fost cvorum motivat de faptul că este o insolenţă faptul că programul Guvernului Negoiţă este identic cu cel al Cabinetului Croitoru. El a arătat că şi miniştrii propuşi de Negoiţă sunt în proporţie de 90% cei audiaţi şi respinşi de Parlament în Cabinetul Croitoru. “Aceste două argumente au condus la acest gest, de a nu exista cvorum”, a adăugat Geoană. “Constat că nu se doreşte să avem un Guvern\", a adăugat Geoană, răspunzând unei întrebări pe această temă.