Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, într-o emisiune televizată, că deţine informaţii potrivit cărora, în perioada următoare, vor apărea în presă mai multe dezvăluiri despre Liviu Negoiţă, sugerând că proprii colegi de partid ai pedelistului nu ar fi străini de această campanie. După ce realizatorul emisiunii i-a amintit de o declaraţie mai veche a sa, potrivit căreia “Moş Crăciun” îi face cadou diverse documente despre oamenii politici, Vanghelie a spus că “Moş Crăciun” este o persoană care îi iubeşte pe români şi urmăreşte lucrurile “rele” pe care le fac unii politicieni. “Eu m-am tot mirat atâta timp cum de n-au apărut problemele cu Negoiţă, că ştim cu toţi şi ştie şi presa că s-au întâmplat o serie de nereguli acolo, de ani de zile, începând de partea de salubrizare, partea de infrastructură, contracte semnate fără licitaţii şi aşa mai departe. A fost un dolce far niente pentru Negoiţă, o perioadă destul de mare. Videanu îi dirija toţi banii de la Primăria capitalei, mă rog, o mare parte din bani, către Primăria Sectorului 3”, a continuat el.