Un tânăr de 23 de ani, din Negru Vodă, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că acesta a comis un furt pe raza localităţii. Potrivit anchetatorilor, suspectul a pătruns în gospodăria păgubitului, profitând de absenţa acestuia, şi a şterpelit o bicicletă şi mai multe bucăţi de ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea, Zona MTJT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după următorul program: Miercuri, 18 aprilie, în localitatea ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, recursul procurorilor constănţeni formulat într-un dosar în care doi fraţi din localitatea constănţeană Viroaga au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Marian Zamfira a primit 13 ani de închisoare pentru omor calificat, ultraj ...
Trei tineri din oraşul Negru Vodă au fost prinşi în flagrant de lucrătorii Secţiei 9 de Poliţie Rurală în timp ce încercau să fure o conductă. Potrivit anchetatorilor, Daniel Gheorghe S., de 21 de ani, Florin I., de 22 de ani şi Alin C., de 19 ani, au fost depistaţi pe câmp, în apropierea localităţii ...
Duminică va avea loc prima etapă din returul Campionatului Judeţean de fotbal. Iată programul meciurilor (ora 11.00) - SERIA NORD: Speranţa Nisipari - Steaua RTS Cogealac (ora 14.00); Pescarul Ghindăreşti - Voinţa Săcele (ora 12.00; se joacă la Topalu); Gloria Seimeni - AS Grădina (se joacă la Dunărea); ...
Curtea de Apel Constanţa a respins, vineri, recursul declarat de Petrică Daniel Gigia, de 39 ani, din satul constănţean Vâlcele, împotriva sentinţei Judecătoriei Mangalia prin care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru viol şi incest. Magistraţii l-au găsit vinovat pe bărbatul acuzat că ...
Poliţiştii de frontieră au descoperit marţi în trafic trei autoturisme care figurau ca fiind furate din ţări ale Uniunii Europene. Două dintre ele, figurând a fi furate din Italia şi Spania, au fost identificate în trafic la Constanţa. În primul caz a fost verificat un BMW înmatriculat în Italia, condus ...
O tânără de 24 de ani, din Constanţa, a ajuns la spital luni seară, în urma unui accident rutier care a avut loc pe drumul ce leagă Mangalia de Negru Vodă. Oamenii legii spun că Raluca Gabriela E., de 24 de ani, a condus o maşină pe Drumul Judeţean 391, dinspre municipiul Mangalia către Negru Vodă. La un ...
Un tânăr din Galaţi este cercetat penal de poliţiştii de frontieră constănţeni după ce oamenii legii au descoperit că documentele prezentate de acesta pentru a ieşi din ţară sunt false. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că Andrei Călin, de 25 de ani, din Galaţi, s-a prezentat, la sfârşitul ...
VIZITĂ Demersurile intense pentru amenajarea Parcului Industrial din Medgidia au dat roade, drept urmare, Primăria va primi, săptămâna aceasta, vizita unei delegaţii din China, din care vor face parte trei oameni de afaceri interesaţi să deschidă o linie de producţie în cadrul parcului. Cu această ocazie ...
Echipajele de pompieri ale Detaşamentului Constanţa Oraş au intervenit, aseară, pentru a lichida un incendiu izbucnit în apropierea unei construcţii din zona peninsulară. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că, în jurul orei 19.00, au fost alertaţi ...
Un bărbat de 47 de ani a fost transportat ieri dimineaţă la spital, după ce a fost rănit într-un accident rutier petrecut între localităţile Moviliţa şi Topraisar. Potrivit anchetatorilor, Marian T., de 47 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, se deplasa pe Drumul Naţional 38 ...
Patru persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, într-un accident rutier care a avut loc între oraşele Negru Vodă şi Mangalia. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că Stelian R., de 32 de ani, a condus un autobuz marca Naw pe Drumul Judeţean 391, dinspre Negru Vodă către Mangalia. La un moment dat, spun ...
Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal de poliţiştii de frontieră după ce au fost prinşi la volanul unor maşini care aveau nereguli în acte. Reprezentanţii Gărzii de Coastră spun că pe comunicaţia Limanu - Mangalia a fost oprit, duminică, un tractor neînmatriculat la volanul căruia se afla Nicu Tudorache ...
Un tânăr de 21 de ani, din oraşul Negru Vodă, s-a ales cu dosar penal după ce a jefuit casa unui cetăţean francez. Păgubitul, administrator al unei firme, a reclamat sâmbătă dimineaţă la Poliţie că locuinţa sa din comuna Topraisar a fost spartă de hoţi, în perioada 1 februarie - 2 martie, interval ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Negru Vodă un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, miercuri dimineaţă, poliţiştii de frontieră au oprit un autoturism ...