Nicolas Sarkozy, care a fost acuzat că a abuzat de vulnerabilitatea psihică a miliardarei Liliane Bettencourt în timpul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2007, nu va fi urmărit penal, a anunţat ieri o sursă apropiată dosarului. Această decizie elimină problemele din calea unei eventuale reveniri a sa în politică, dar numele fostului preşedinte de dreapta (2007-2012), în vârstă de 58 de ani, rămâne citat în mai multe alte dosare.
Fostul preşedinte francez a fost inculpat în martie pentru că a abuzat de vulnerabilitatea psihică a moştenitoarei gigantului de cosmetice L'Oréal, în cadrul unei anchete privind o posibilă finanţare ilegală a partidului său, UMP. El era suspectat că a beneficiat de generozitatea lui Bettencourt, în timp ce, potrivit unei expertize medicale, această femeie în vârstă de 90 de ani suferea de senilitate din septembrie 2006. Potrivit publicaţiilor „Le Monde” şi „Sud Ouest”, zece dintre ceilalţi 11 acuzaţi în acest caz, între care fostul ministru al Bugetului, Eric Woerth, vor fi trimişi în faţa tribunalului corecţional. Retras din viaţa politică după înfrângerea suferită în faţa socialistului François Hollande în 2012, Nicolas Sarkozy rămâne de departe candidatul preferat de simpatizanţii UMP, principalul partid de dreapta, pentru alegerile prezidenţiale din 2017. Fostul şef de stat lasă să planeze îndoiala asupra revenirii sale în politică, în timp ce UMP rămâne fără o strategie clară şi fără un lider evident pentru viitorul scrutin prezidenţial.
Celelalte dosare judiciare în care este citat numele lui Nicolas Sarkozy se referă la o posibilă finanţare libiană a campaniei sale electorale şi la un sondaj controversat comandat în timpul preşedinţiei sale. Numele lui este citat, de asemenea, într-o anchetă pentru presupuse comisioane plătite partidului său în anii '90 şi într-un arbitraj financiar de la sfârşitul lui 2007, în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie.