Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat că în şedinţa Consiliului Local de luni, 28 februarie, au fost adoptate cinci din cele şase proiecte de pe ordinea de zi. Primarul a spus că proiectul respins a făcut referire la eşalonarea debitelor restante ale unei societăţi din Medgidia, punct care a fost retras de pe ordinea de zi. Primul punct aprobat a fost cel referitor la regulamentul privind decontarea biletelor şi emiterea legitimaţiilor pentru transportul local de călători în municipiul Medgidia. „Vor beneficia de călătorii gratuite categoriile de persoane prevăzute de legislaţia în vigoare pentru care se acordă gratuităţi – revoluţionari, veterani, deportaţi, persoane cu handicap. Totodată, prin adoptarea noului regulament se va acorda şi reducere la transport pentru elevi. Referitor la acest punct, conducererea PDL Medgidia a spus că „şedinţa a debutat cu o discriminare la adresa însoţitorilor persoanelor cu handicap, deoarece aceştia nu beneficiază de transport gratuit în localitate cu mijoacele de transport în comun decât însoţiţi de persoanele cu handicap, în timp ce asistenţii persoanelor cu handicap pot călători gratis şi neînsoţiţi”. De partea cealaltă, primarul Marian Iordache a spus că democrat liberalii mint populaţia. „Moinescu spune numai minciuni. Însoţitorii persoanelor cu handicap pot veni oricând la Primărie să solicite gratuitate pentru transportul în comun. În ceea ce-i priveşte pe asistenţii persoanelor cu handicap, reglementările sunt impuse de către Guvernul Boc, iar noi nu facem decât să respectăm legea”, a răspuns Iordache.