Nelson Mandela a fost înmormântat la Qunu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nelson Mandela a fost înmormântat la Qunu

Eveniment 16 Decembrie 2013 / 00:00 597 accesări

Nelson Mandela, considerat un simbol al libertăţii şi iertării, a fost înmormântat ieri, în pământul strămoşilor săi, la Qunu, satul în care şi-a petrecut copilăria, în Africa de Sud, după zece zile de omagiu la nivel mondial şi o ultimă ceremonie încărcată de emoţie. Sicriul a fost coborât în mormânt, în cimitirul modest al familiei, către ora locală 12.40, la poalele unui deal. Camerele de luat vederi ale televiziunilor l-au însoţit până la cimitir, după care s-au îndreptat în alte direcţii, potrivit dorinţei familiei, pe durata riturilor religioase şi tradiţionale. Aproximativ 450 de invitaţi selectaţi au putut să asiste la înhumarea acestui gigant al secolului XX. Anterior, la câteva sute de metri de locul unde s-au reunit membrii familiei, o ceremonie solemnă şi totodată intimă, în jurul sicriului, a reunit aproximativ 4.500 de persoane. ”O călătorie extraordinară se încheie”, a declarat preşedintele Jacob Zuma, în cursul acestui omagiu. Salve de tun, o escortă militară, imnuri religioase, coruri de copii, 95 de lumânări au fost elementele unei ceremonii demne, elegante, în memoria unui om de stat de importanţa istorică a lui Mandela. Ceremonialul a pus capăt celor zece zile de doliu naţional şi unei serii de evenimente în Africa de Sud şi în lume, în cadrul cărora un punct puternic l-a constituit omagiul care i-a fost adus marţi, pe un stadion de la Soweto, de circa 100 de şefi de stat şi de guvern, dar şi de aproape 60.000 de persoane prezente. Preşedintele american, Barack Obama, l-a salutat atunci pe ”Mandela, un gigant al istoriei”.

Ieri, câţiva demnitari străini, precum prinţul Charles, foştii premieri francezi Lionel Jospin şi Alain Juppé sau omul de afaceri britanic Richard Branson, s-au alăturat reuniunii dominate în mod clar de sud-africani. Au fost prezenţi şi Oprah Winfrey, actorii Forest Whitaker şi Idris Elba, care a jucat rolul lui Mandela în cel mai recent film despre viaţa acestuia. La finalul ceremoniei, sicriul acoperit cu steagul sud-african a fost condus către micul cimitir al familiei Mandela, sub un soare învăluit în nori care ilumina difuz peisajul. Onoruri militare au fost prezentate pentru ultima dată. Avioane au survolat satul, iar trei elicoptere militare au desfăşurat steaguri sud-africane în zbor. Ulterior, familia şi-a exprimat dorinţa ca transmisiunile în direct la televiziune să înceteze. Şefi din clanul Thembu, o ramură a etniei xhosa, au celebrat rituri tradiţionale. Un bou a fost sacrificat pentru a linişti spiritele strămoşilor şi a obţine asigurarea că aceştia îi vor rezerva o bună primire ”părintelui naţiunii-curcubeu”. Nelson Mandela a intrat deja în istorie pe când era în viaţă, ca ”părintele miracolului sud-african”, omul care a negociat cu puterea albă sfârşitul regimului rasist de apartheid, evitând un război civil pe care mulţi îl considerau inevitabil. Un negociator ferm, el a fost, totodată, un mare artizan al reconcilierii rasiale şi a promovat întotdeauna iertarea pentru crimele din trecut.



12