Nelson Mandela a fost operat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nelson Mandela a fost operat

Monden 27 Februarie 2012 / 00:00 463 accesări

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 93 de ani, a fost externat ieri, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Biroul preşedintelui Jacob Zuma a anunţat că Nelson Mandela a fost externat după ce testele nu au arătat nimic grav. Anterior, oficiali anunţau că laureatul premiului Nobel pentru Pace a fost supus unei operaţii laparoscopice şi se reface bine. Autorităţile au anunţat că fostul lider sud-african se plângea de mai mult timp de probleme abdominale, iar medicii au considerat că are nevoie de atenţie medicală specializată adecvată. Biroul preşedintelui sud-african Jacob Zuma a dat asigurări că „dragostea şi urările de bine ale tuturor sud-africanilor şi oamenilor din lume sunt alături de el”. Şeful statului a cerut respectarea intimităţii lui Nelson Mandela şi a familiei sale. Comunicatul nu a precizat la ce spital a fost internat fostul preşedinte, dar există informaţii că ar putea fi vorba de un spital militar de la Pretoria. Sănătatea precară a lui Nelson Mandela a mai provocat îngrijorare şi în 2011 după ce a fost spitalizat în urma unei infecţii respiratorii acute.

Nelson Mandela a fost eliberat la 11 februarie 1990, după 27 de ani petrecuţi în închisoare. A obţinut premiul Nobel pentru Pace în 1993, pentru campania sa împotriva regimului de Apartheid, iar apoi a fost ales primul preşedinte de culoare al ţării în anul următor. „Madiba”, cum îi spun apropiaţii, s-a retras în prezent din viaţa publică.



12