Două agenţii de presă importante au ascuns camere de supraveghere în zona locuinţei lui Nelson Mandela. Potrivit revistei ”Times”, trei camere au fost instalate în locuinţa unei vecine, cu consimţământul acesteia. Acestea au fost luate luni, de poliţia sud-africană. Vecina nu a spus dacă a primit bani pentru a oferi Associated Press şi Reuters spaţiul de instalare a camerelor. Poliţia se teme că şi alte camere ar fi fost instalate în satul Qunu, unde Nelson Mandela are o casă. Fostul preşedinte a stat în satul său natal mare parte din acest an.
Nelson Mandela, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat în luna ianuarie, ceea ce a provocat îngrijorare pe întreaga planetă. Presa internaţională s-a dus atunci în Africa de Sud, în eventualitatea unor complicaţii în starea sa de sănătate. Poliţia sud-africană a mai precizat că respectivele camere fuseseră instalate fără ştiinţa familiei Mandela, dar revista ”Times” a scris că localnicii din Qunu ştiau despre camere. “Camerele AP nu erau pornite şi urmau să fie folosite numai în cazul unei ştiri importante despre fostul preşedinte”, a anunţat agenţia, care mai precizat că avea camere similare amplasate la Vatican, înainte de moartea Papei Ioan Paul al II-lea.