Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) cere Guvernului să aloce mai mulţi bani pentru promovarea turismului românesc. Potrivit unui comunicat al FPTR, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru marketingul destinaţiilor şi produselor turistice româneşti sunt necorespunzătoare în raport cu nevoile care există în acest domeniu, dar şi în raport cu investiţiile pe care ţări din regiune le fac în promovarea unor destinaţii şi produse turistice concurente. Preşedintele FPTR, Daniel Vasilescu, a spus că patronatele din turismul românesc sunt preocupate de gestionarea eficientă a afacerilor din acest domeniu, afaceri marcate de efectele crizei, dedicând sume deloc neglijabile activităţilor de marketing. „Eforturile noastre trebuie însă să fie dublate şi de eforturi guvernamentale, dat fiind faptul că turismul aduce venituri comunităţilor locale şi la bugetul de stat. Constatăm cu îngrijorare că toate ţările din zonă, cu destinaţii şi produse turistice care le concurează pe cele româneşti, şi-au mărit bugetele publice dedicate promovării turismului, în timp ce ţara noastră are un buget, pe această componentă, mai mic cu 31% faţă de anul trecut”, spus Daniel Vasilescu. Conducerea FPTR mai arată că, mai mult, bugetul de promovare a turismului românesc, de cinci milioane de euro pentru 2010, aproape că nu există dacă ar fi să comparăm cu cele ale altor state. „Grecia, cu un litoral cu care ne străduim să concurăm, a alocat pentru promovare 57,8 milioane de euro pentru anul în curs, iar Austria, cu destinaţii de schi cu care vrem să concurăm, a alocat pentru acelaşi scop, de la bugetul de stat, 32 milioane de euro. Considerăm că turismul nu poate fi susţinut şi dezvoltat decât prin eforturi comune ale mediului de afaceri şi statului, motiv pentru care cerem Guvernului să susţină corespunzător un domeniu cu potenţial de a absorbi forţa de muncă disponibilizată din alte sectoare şi de a se tranforma în motor al ecomoniei româneşti în următorul deceniu”, a mai spus Daniel Vasilescu.