Nepăsători în faţa bolilor...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România 2011. Fără asistenţă medicală

Nepăsători în faţa bolilor...

Eveniment 07 Iulie 2011 / 00:00 634 accesări

Deşi suntem în 2011, asistenţa medicală constituie, pentru mulţi, o necunoscută, cel puţin aşa reiese din ultimele acţiuni de verificare ce au fost întreprinse de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, în doar câteva dintre localităţile din judeţ. Atunci când au fost semnalate cele 24 de cazuri de rujeolă, la copii cu vârste între 1 şi 10 ani, dar şi la trei adulţi, în nouă dintre localităţi (Valu lui Traian, Băneasa, Basarabi, Cernavodă, Siliştea, Hârşova, Medgidia, Mangalia şi Murfatlar), conducerea DSPJ a dispus verificări amănunţite în teritoriu, tocmai pentru a vedea dacă se respectă programul de imunizare obligatoriu. „Medicii care au fost în teren au constatat cu stupoare că peste 120 de copii nici măcar nu sunt în evidenţele medicilor de familie. Cele mai multe cazuri au fost depistate în Mangalia”, a declarat directorul executiv al DSPJ, dr. Constantin Dina. Cu certitudine aceste familii nu şi-au dus nici măcar o dată copiii la doctor, decât dacă au avut probleme grave de sănătate.

• SEMNALE ALE MEDICILOR • Chiar dacă specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) militează pentru partea de prevenţie în domeniul medical, şi în ţări civilizate, aşa cum este România, sunt oameni care nu pun preţ pe ceea ce înseamnă consultul medical de rutină. Au existat numeroase studii care au arătat că prevenţia este esenţială. Vieţile a milioane de persoane au fost salvate, depistându-se din timp unele afecţiuni. La polul celălalt, milioane de oameni şi-au pierdut viaţa pentru că au ajuns mult prea târziu la doctor. „Sunt persoane care ajung la noi în faze terminale ale bolilor. Din păcate, sunt numeroase afecţiuni care sunt tăcute, care nu se manifestă în niciun fel, ci doar în ultimă fază. Tocmai din acest motiv sunt absolut indicate acele analize medicale de rutină pe care orice medic de familie ar trebui să le recomande pacienţilor. Un simplu consult medical, câteva analize medicale, banale chiar, pot salva vieţi. Oamenii trebuie să ştie acest lucru, care face parte din educaţia medicală”, explică un medic de familie. În faze terminale ale unor afecţiuni mulţi pacienţi ajung direct la spitale. De exemplu, cancerul pulmonar este una dintre afecţiunile care „macină” organismul rapid, fără să dea semne. Directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie din Constanţa, dr. Elena Danteş, declara, nu cu mult timp în urmă, că în situaţia multor pacienţi nu se mai poate face mare lucru, ci doar îngrijri paleative. O altă afecţiune care atacă „tăcut” este cancerul de colon. Până când bolnavul îşi dă seama că suferinţa sa este mult prea mare, se trezeşte cu multimple metastaze care, din păcate, îi scurtează viaţa.

TOŢI ASIGURAŢII AU DREPTUL LA O EXAMINARE MEDICALĂ GRATUITĂ O DATĂ PE AN, DE TRIMITERI LA SPECIALIŞTI ŞI DE ANALIZE MEDICALE

• LUAŢI ÎN EVIDENŢE • „Am cerut imediat ca toţi copiii care nu au un medic de familie să fie înscrişi pe listele doctorilor din localităţile de care aparţin, luându-se legătura şi cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate”, a mai declarat directorul DSPJ. În mod sigur în judeţul Constanţa numărul persoanelor care nu au ajuns nici măcar o dată la un medic este cu mult mai mare. Doar o acţiune de verificare de rutină, în contextul cazurilor de rujeolă, a scos la iveală o cifră importantă de persoane care nu sunt în grija vreunui medic de familie.



12