Ştefan Tistu, de 34 ani, din localitatea constănţeană Plopeni, a ajuns după gratii în vara anului trecut pentru săvârşirea unei tâlhării. Nepotul lui Jan Tistu, bărbatul care şi-a violat copiii vitregi timp de mai mulţi ani, iar la începutul lui 2010 şi-a ucis cu sânge rece soţia, a dus renumele familiei mai departe. La câteva luni de la decesul unchiului său în penitenciar, Ştefan Tistu a fost condamnat de Judecătoria Mangalia la şapte ani de închisoare pentru tâlhăria comisă în noaptea de 11 spre 12 iulie 2010. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 03.00, Tistu a spart geamul uşii de acces a unui magazin din Mangalia, dar, imaginându-şi că zgomotul a fost auzit, a fugit, înainte de a apuca să fure ceva, de teamă să nu fie prins. Nu a renunţat, însă, la planul lui, aşa că, după două ore, s-a întors, de data aceasta înarmat cu un cuţit şi cu ceva mai mult curaj... Nici a doua oară nu a avut, însă, mai mult noroc. Imediat după ce a pătruns în spaţiul comercial, Tistu a fost surprins de proprietarul magazinului, Răzvan Nicolae Baicu. Acesta s-a repezit spre intrus pentru a-l imobiliza, dar, în încăierarea care a urmat, atât el cât şi una dintre angajatele sale, Claudia Nicolae, au fost răniţi de Ştefan Tistu, care a reuşit să se facă nevăzut. Poliţiştii din Mangalia au găsit la locul infracţiunii şapca suspectului şi mai multe pachete de ţigări pe care acesta le luase de pe un raft al magazinului. Niciuna dintre victimele lui Tistu nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii legii au continuat cercetările şi, după opt zile, au reuşit să dea de urma lui Ştefan Tistu, în urma unei descinderi efectuate în parcul de distracţii din staţiunea Saturn. El a fost arestat imediat. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că individul mai săvârşise două furturi, unul în noaptea de 21 spre 21 iunie 2010 şi celălalt în noaptea de 5 spre 6 iulie 2010. Pentru aceste două infracţiuni, Judecătoria Mangalia l-a condamnat, săptămâna trecută, la trei ani de închisoare cu executare. Poliţiştii spun că Tistu are la activ mai multe condamnări pentru diverse furturi. În anul 2006, acesta a fost prins de oamenii legii în localitatea Eforie Nord, în timp ce se pregătea să spargă o locuinţă. În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit atunci că bărbatul fusese eliberat din Penitenciarul Aiud, unde ispăşise o pedeapsă cu închisoarea după ce jefuise un hotel.