România nu îndeplineşte încă toate condiţiile economice şi juridice necesare aderării la zona euro, potrivit unui raport al Băncii Centrale Europene (BCE), care evaluează progresele înregistrate de opt state membre ale Uniunii Europene. Astfel, în ultimul an, doar Bulgaria, Suedia şi Ungaria au avut un deficit bugetar sub nivelul de referinţă de 3%, pentru 2012, potrivit estimărilor guvernamentale, doar Lituania va avea un deficit mai mare de 3%. În 2011, cu excepţia Ungariei, toate statele analizate au avut o datorie publică mai mică de 60% din PIB, situaţie care se va menţine şi în 2012, conform estimărilor BCE. Dintre ţările analizate, doar Letonia şi Lituania participă la mecanismul cursului de schimb II (MCS II, antecamera euro). Nu în ultimul rând, cadrul juridic nu este pe deplin compatibil cu toate cerinţele euro, în niciuna dintre cele opt ţări.