Liderul Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că ministrul Sebastian Vlădescu a promis că va face o evaluare a costurilor pentru şomajul tehnic, în funcţie de datele furnizate de reprezentanţii Ministerului Muncii. Potrivit evaluării sindicatelor, în 2009 s-a făcut o economie la stat de 300 de milioane de lei prin aplicarea şomajului tehnic, a precizat Bogdan Hossu. Preşedintele „Cartel Alfa\" a mai spus că dacă această măsură nu va fi prelungită, sindicaliştii vor declanşa conflictul de muncă şi vor avea loc manifestări de amploare, în acest sens începând deja strângerea de semnături. Peste 150 de sindicalişti din domenii ca servicii publice, metalurgie, siderurgie, transporturi, construcţii de maşini, minerit, industrie uşoară şi chimie, afiliaţi la Confederaţia „Cartel Alfa\", au pichetat, ieri dimineaţă, timp de o oră, sediul Ministerului Finanţelor, cerând prelungirea măsurii privind şomajul tehnic ca protecţie pentru angajaţii care urmează a fi disponibilizaţi. Hossu a adăugat că aceste proteste vor continua în fiecare zi, timp de o oră, până vinerea viitoare. Sindicatele şi patronatele cer ca, în maximum două săptămâni, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind susţinerea şomajului tehnic, ca protecţie pentru angajaţii care urmează a fi disponibilizaţi. „Solicităm, în mod explicit, ca toate dispoziţiile legale referitoare la acordarea şomajului tehnic să fie aplicate pe parcursul întregului an 2010, în condiţiile în care, pe fondul agravării deteriorării situaţiei economice în această perioadă, măsurile de protecţie socială trebuie să devină prioritare pentru a atenua efectele crizei economice care îşi fac deja acut simţită prezenţa în rândurile salariaţilor din întreaga ţară\", au anunţat reprezentanţii „Cartel Alfa\".
ŢARA, ÎN GREVĂ. În cazul în care Ministerul Finanţelor şi Guvernul nu rezolvă aceste revendicări, sindicaliştii au ameninţat că vor prelungi pichetarea pe o perioadă nedeterminată. „Noi ne vom deplasa la Bucureşti în zilele de joi (10 sindicalişti din ramura chimie şi petrochimie) şi vineri (50 de sindicalişti din transporturi şi manipulări mărfuri port). Este o acţiune comună cu patronatele pentru a opri disponibilizările”, a declarat liderul „Cartel Alfa” - filiala Constanţa, Ion Caraignat. Acţiuni de protest au anunţat şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), afiliată la „Cartel Alfa\", precum şi CNSLR - Frăţia, nemulţumite de disponibilizările anunţate în sectorul bugetar, în acest an. Sindicaliştii FNSA vor începe acţiunile de protest cu pichetarea sediilor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Muncii, iar în 12 februarie, dacă solicitările lor nu vor fi rezolvate, vor intra în greva generală. CNSLR-Frăţia a anunţat acţiuni de protest la mijlocul lunii februarie, având în vedere un miting de amploare în Bucureşti şi greve în mai multe sectoare.