Neprotejarea IMM-urilor întârzie refacerea economică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Neprotejarea IMM-urilor întârzie refacerea economică

Economie 04 Noiembrie 2009 / 00:00 254 accesări

Guvernele din întreaga lume trebuie să facă o prioritate din interesele întreprinderilor mici şi mijlocii, altfel vor pune sub risc refacerea economică durabilă, avertizează trei dintre cele mai importante organisme profesionale din domeniul contabil, în urma unui studiu la nivel global pe care l-au iniţiat. ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants, CPA Australia şi the Certified General Accountants Association of Canada CGA – Canada), care însumează împreună mai mult de 700.000 de contabili şi stagiari din întreaga lume, au sponsorizat această cercetare întreprinsă de către una dintre firmele de renume mondial, Economist Intelligence Unit, cu privire la problemele pe care le întâmpină întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) în accesarea împrumuturilor financiare de la bănci şi alte instituţii de creditare. Cele trei organisme profesionale au elaborat un raport bazat pe acest studiu precum şi pe alte cercetări recente, raport care include o serie de recomandări pentru guverne, bănci şi mediul de afaceri. În ţările cele mai afectate de criza economică, băncile au oprit creditarea şi se confruntă cu critici pentru că nu optează pentru reducerea ratei dobânzilor, concepută pentru a ajuta refacerea economiilor. Companiile, care se confruntă cu reducerea cererii pentru produsele sau serviciile lor, trebuie să ia decizii dificile în privinţa investiţiilor şi a numărului personalului, precum şi în privinţa celei mai bune politici pentru a supravieţui şi a putea fi competitive şi în viitor. Asociaţiile contabile au afirmat necesitatea oferirii unui ajutor continuu pentru IMM-uri, constatând că, în cazul în care acest sector nu îşi recapătă încrederea şi reia procesele de angajare şi de investiţii, refacerea globală se va dovedi fragilă. Potrivit studiului, semnele timpurii ale refacerii economice sunt înşelătoare, iar factorii de decizie politică trebuie să rămână în alertă cel puţin până în 2011, au averizat cele trei asociaţii ale profesioniştilor din domeniul financiar. Ele avertizează, de asemenea, cu privire la posibilitatea adoptării unor măsuri prea intervenţioniste sau protecţioniste. Ca alternativă, ele propun concentrarea continuă în încurajarea creşterii sectorului IMM, prin norme mai puţin stricte, politici de susţinere, stimulente fiscale selective şi o flexibilitate rezonabilă a pieţei muncii. Cele trei organisme profesionale fac apel la guverne să utilizeze stimulentele fiscale şi dezvoltarea competenţelor forţei de muncă pentru a încuraja investiţiile şi inovaţiile. De asemenea, factorii de decizie şi instituţiile de creditare ar trebui să reducă incertitudinea faţă de credite prin publicarea de informaţii cuprinzătoare privind tendinţele de creditare pentru afaceri şi cerinţele creditorilor pentru acest tip de credite. Şi băncile trebuie să fie mai puţin formale în abordarea lor faţă de creditare, ele urmând să evalueze riscul la nivel individual în privinţa clienţilor lor din sectorul IMM.

Taguri articol


12