Sâmbătă, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor, în etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CSU Neptun Constanţa primeşte vizita echipei ASC Corona Braşov. O partidă în care constănţencele speră să obţină cele două puncte extrem de importante în lupta pentru evitarea retrogradării. „Fetele s-au pregătit bine şi sper să facem un meci bun. Ne dorim foarte mult cele două puncte, dar nu va fi deloc uşor împotriva Braşovului. Avem jucătoare care nu au mai disputat un meci oficial de trei săptămâni şi nu este deloc uşor să rămâi concentrat, dar sper ca pofta de joc să fie foarte mare“, a spus antrenorul Florentin Pera. De partea cealaltă, deşi vine după o serie de patru succese consecutive, Mariana Tîrcă nu consideră că echipa sa este favorită. „Pornim cu şanse egale şi soarta jocului ar putea depinde de momentul pe care îl va prinde fiecare echipă. Cred că avem o formaţie puţin mai matură în joc, dar vom vedea la faţa locului cine a realizat mai bine omogenizarea în toată această perioadă“, a precizat antrenoarea Braşovului. Cum pe autostradă A2 nu se putea circula, delegaţia braşoveană a parcurs, vineri, drumul spre Constanţa pe la Buzău, pe “traseul curăţat de cei de la HCM Constanţa”.
Celelalte meciuri ale etapei - sâmbătă, ora 11.00: CSM Ploieşti - CSM Bacău (Digi Sport 1); marţi, 14 februarie, ora 18.00: Oltchim Rm. Vîlcea - SCM Craiova; miercuri, 15 februarie, ora 17.00: HCM Roman - U. Jolidon Cluj şi Oţelul Galaţi - CSM Bucureşti. Meciul HCM Baia Mare - Dunărea Brăila a fost amânat. În primul meci al etapei, disputat luni, Cetate Deva - HC Zalău 15-22. Clasament: 1. Oltchim Rm. Vîlcea 26p, 2. HC Zalău 23p, 3. Oţelul Galaţi 19p (golaveraj: 344-305), 4. U. Jolidon Cluj 19p (377-350), 5. Dunărea Brăila 17p, 6. Corona Braşov 16p, 7. CSM Bucureşti 11p (352-374), 8. HC Roman 11p (349-383), 9. HCM Baia Mare 11p (351-407), 10. CSM Ploieşti 9p (367-392), 11. CSU NEPTUN CONSTANŢA 9p (301-333), 12. Cetate Deva 8p, 13. CSM Bacău 7p, 14. SCM Craiova 4p.