Neputincioşi în calea apelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Viitură

Neputincioşi în calea apelor

Eveniment 29 August 2012 / 00:00 567 accesări

INUNDAŢII O viitură a făcut ravagii, luni după-amiază, în satul Cotu Văii, dând mari bătăi de cap sătenilor care s-au văzut loviţi, pentru a doua oară în această lună, de inundaţii. După numai o oră de ploaie puternică, oamenii numărau deja pagubele: grădini compromise, culturi distruse, fântâni inundate şi zeci de păsări înecate. Situat într-o vale, satul Cotu Văii, care aparţine administrativ de comuna Albeşti, se inundă la fiecare ploaie mai puternică. Apa se scurge de pe versanţii dealurilor şi se adună în albia pârâului Albeşti din centrul localităţii. Cum cantitatea de apă acumulată la viitura de luni a fost extrem de mare, peste 10 gospodării şi două podeţe au fost afectate, apa şi noroiul luând-o la vale către casele oamenilor. Cu grădinile distruse şi păsările moarte, oamenii din Cotu Văii au apelat imediat la autorităţile locale, care au făcut o primă evaluare a pagubelor. Primarul Gheorghe Moldovan a declarat că la Cotu Văii a plouat ca niciodată, iar apa adunată în albia pârâului din centrul localităţii a atins chiar şi trei metri. „Viitura a adus de pe dealuri tot felul de culturi de cereale. Apa a distrus 15 gospodării, iar oamenii au rămas fără cereale şi păsări, care au fost luate de ape”, a spus Moldovan. În plus, primarul din Albeşti a spus că, în timpul inundaţiilor de luni, autorităţile locale au reuşit să scoată un copil de numai trei luni dintr-o casă care a fost la numai un pas să se prăbuşească.

AJUTOR Acum, cu gospodăriile distruse, singura nădejde a sătenilor se îndreaptă către Primărie, care trebuie să înceapă cât mai urgent lucrările de decolmatare a albiei pârâului din localitate. Primarul spune că, în acest sens, va încerca să găsească fondurile necesare curăţării albiei pârâului Albeşti. „De-a lungul timpului, albia pârâului s-a umplut de tot felul de aluviuni, pe care trebuie să le îndepărtăm. În plus, trebuie să adâncim albia pârâului Albeşti, pentru a nu mai avea probleme cu inundaţiile. Dar, din păcate, nu avem fondurile necesare demarării acestei lucrări. Aşa că voi apela la ajutorul tuturor autorităţilor”, a spus Moldovan. El a afirmat că, joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, va propune acordarea de despăgubiri familiilor afectate de inundaţii.



12