Nereguli la sute de grădiniţe din ţară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nereguli la sute de grădiniţe din ţară

Social 15 Octombrie 2008 / 00:00 572 accesări

Controlul efectuat de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la jumătatea lunii septembrie a scos la iveală o serie de nereguli la un număr de peste 280 de grădiniţe. Este vorba despre calitatea serviciilor şi a hranei asigurate copiilor. În urma neregulilor constatate, inspectorii ANPC au oprit definitiv de la utilizare 157 de kilograme de alimente, după ce au descoperit produse alimentare expirate sau depozitate în condiţii neigienice. Tot la capitolul nereguli, precizăm că în unele grădiniţe, nu se calcula necesarul zilnic de substanţe şi calorii recomandate copiilor sau nu se alcătuiau diete diferenţiate pe grupe de vîrstă. Inspectorii au găsit şi unităţi de învăţămînt care funcţionau fără autorizaţii sanitare sau a căror autorizaţie nu era vizată pe anul în curs, dar şi grădiniţe care nu aveau regulament de ordine interioară sau care nu îl respectau. În unele grădiniţe s-a constatat că nu se respectă prevederile privind numărul maxim de copii admişi la o grupă. De asemenea, inspectorii au mai găsit grădiniţe în care nu erau încheiate contracte de prestări servicii cu părinţii, atît pentru activităţile de învăţămînt preşcolar, cît şi pentru cursurile opţionale. Controlul ANPC a fost efectuat în intervalul 15-19 septembrie, la 498 de grădiniţe din întreaga ţară. Precizăm că la ultimul control al specialiştilor Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, în cadrul Raportului înaintat Inspectoratului Regional de Protecţia Consumatorului, nu a fost relevată nicio deficienţă, drept urmare, niciuna dintre grădiniţele constănţene nu îşi încetează activitatea.

Taguri articol


12