Nervi şi confuzie în prima zi de restricţii pe Podul Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cei care încalcă restricţiile vor rămâne fără permis de conducere

Nervi şi confuzie în prima zi de restricţii pe Podul Agigea

Eveniment 02 Octombrie 2013 / 00:00 816 accesări

Prima zi de restricţii pe Podul Agigea a fost un haos total. La primele ore ale dimineţii, navetiştii erau cu nervii la pământ. Mulţi dintre aceştia erau supăraţi că microbuzele îi lăsau la piciorul podului, fiind nevoiţi să traverseze pe jos, pentru ca la celălalt capăt să fie preluaţi de alte mijloace de transport. „Este inuman să mergi pe jos prin ploaie şi pe sub acest pod plin de cabluri”, a spus un pieton supărat. Între timp, firmele de transport s-au mobilizat şi astfel a apărut... şoferul de pod. Astfel, microbuzele care se încadrau în masa totală admisă de lege pentru a putea traversa podul preluau călătorii. La fel de nemulţumiţi erau şi şoferii de tir şi camioane care, neştiind de restricţii, erau îndemnaţi de poliţişti să se întoarcă. Poliţiştii spun că cei care încalcă restricţiile vor rămâne fără permis de conducere şi vor fi sancţionaţi cu amendă de 240 de lei. Reamintim că, începând de ieri, maşinile care depăşesc trei tone şi jumătate au interzis pe Podul de la Agigea. Şoferii maşinilor grele care vin din Bucureşti şi trebuie să ajungă în Portul Constanţa Sud - Agigea sau la Mangalia au la dispoziţie varianta ocolitoare A2 - nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus - Cobadin - Mereni - Topraisar Agigea. Returul se face pe aceleaşi trasee. În această perioadă va fi permisă, pe pod, circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, ambulanţe şi maşini de pompieri, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Restricţiile pe Podul de la Agigea vor fi valabile până în mai 2014. Măsura a fost luată întrucât podul se află într-o stare avansată de degradare şi are mare nevoie de reparaţii.

Taguri articol


12