De aproape un an şi jumătate, de când Traian Băsescu l-a numit premier pe Emil Boc şi îl ţine cu forcepsul în această funcţie, indiferent ce oameni politici se perindă prin fotoliile ministeriale, a început şi continuă, parcă la nesfârşit, scandalul pensiilor. Practic, nu există zi lăsată de Dumnezeu în care, deschizând televizorul, să nu auzi, la ore diferite, dezbateri despre noua lege a pensiilor sau despre legea unitară a salariilor. Chiar dacă subiectul este extrem de important şi foarte spinos, fiindcă este vorba de nivelul de trai al românilor, în general, eu vă mărturisesc că m-am săturat! De fapt, nici nu mai înţeleg foarte bine ce se întâmplă, pentru că disputa a devenit îngrozitor de încâlcită, iar opiniile proepinenţilor, vorba lui Caragiale, se bat cap în cap... Păi, dacă atât de încurcate au ajuns lucrurile, încât nu mai reuşeşte să le dezlege nici măcar un gazetar cât de cât informat, atunci ce să mai priceapă din toată această poveste nea Castană de la Poplaca, personajul meu favorit, pe care îl pomenesc periodic în rubrica de faţă!?

Îmi aduc aminte că, anul trecut, când PSD-ul se mai afla încă la guvernare, Marian Sârbu, fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, după părerea unanimă, cel mai bun în acest domeniu, făcuse un proiect de lege, însă nu ştiu ce s-a întâmplat cu acel document... S-a pierdut pe drum sau se mai regăseşte ceva din el în actuala lege? În momentul de faţă, dacă am fost atent şi nu greşesc, cea mai rezonabilă opinie mi s-a părut a fi cea enunţată de Victor Ponta. Pentru a evita toate complicaţiile şi polemicile, inclusiv mult trâmbiţatul principiu constituţional al neretroactivităţii, adică un bun câştigat de drept nu-ţi poate fi micşorat din urmă, printr-o lege ulterioară deciziei iniţiale de pensionare, de pildă, ar trebui ca toate pensiile să rămână neschimbate, chiar şi cele \"nesimţite\" sau ale militarilor, pe care îi apără rebelul ministru Gabriel Oprea, în schimb sistemul de impozitare al acestor venituri să crească gradual, în funcţie de mărimea fiecărei pensii. O fi înţeles nea Castană? Dar pentru aşa ceva PDL-ul trebuie să renunţe la cota unică de impozitare, ceea ce Emil Boc refuză cu încăpăţânare, deoarece abandonarea cotei unice de 16% înseamnă adoptarea unei metode social-democrate, fapt care echivalează cu un sacrilegiu pentru democrat-liberali! În condiţiile în care raţionamentul lui Victor Ponta pare aşa de simplu, de eficient şi uşor de aplicat, guvernul preferă să continue dialogul surzilor, acuzând trusturile de presă că îi răstălmăcesc iniţiativele legislative şi că dezinformează populaţia.

Mi s-a părut foarte complicat să scriu acest editorial, dovadă că n-am exagerat atunci când am susţinut că lucrurile sunt îngrozitor de încâlcite şi eu nu mai înţeleg mare scofală, motiv pentru care m-am şi săturat de nesfârşitul scandal al pensiilor, însă nu pot încheia înainte de a vă spune celebra glumă cu dialogul dintre doi surzi, care se întâlnesc pe stradă. \"Mergi la pescuit? \"Nu, ma duc să pescuiesc!\" \"A, eu credeam că te duci la pescuit...\" Astfel poate fi caracterizat \"dialogul” Guvernului Boc cu presa, pe tema pensiilor şi nu nu mai!...