Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a acuzat poliţia că face presiuni asupra martorilor cu intenţia de a-l "murdări", potrivit unei înregistrări video publicate miercuri pe pagina sa de Facebook, relatează AFP. În această primă reacţie directă de la anunţul că fostul său consilier Nir Hefetz va depune mărturie împotriva lui, Benjamin Netanyahu a afirmat că, "inventând martori" împotriva lui, se urmăreşte, de fapt, "să fie murdărit, chiar şi cu preţul minciunilor". Prim-ministrul, aflat în vizită la Washington, a aflat că Nir Hefetz, unul dintre oamenii săi de încredere, a semnat cu anchetatorii un acord care îi oferă statutul de "martor al statului". În schimb, el va beneficia de clemenţa justiţiei în cazul Bezeq, după numele celui mai important grup israelian de telecomunicaţii, a informat presa israeliană. Nir Hefetz, fost purtător de cuvânt al lui Netanyahu şi apoi consilier de presă al familiei acestuia până în 2017, nu va fi judecat, nu va merge la închisoare şi nu va plăti nicio amendă, au informat media israeliene care au prezentat ştirea ca pe un posibil punct de cotitură.
Nir Hefetz este cel de-al treilea apropiat sau fost apropiat al premierului israelian care acceptă să coopereze cu anchetatorii în diferite dosare, după Ari Harow, fost director al biroului, apoi şef de cabinet al lui Benjamin Netanyahu până în 2015 şi Shlomo Filber, un confident al lui Netanyahu şi ex-director general în Ministerul Comunicaţiilor până în 2017. "Când există ceva, nu e nevoie de genul acesta de martori, dar când nu este nimic, o mie de martori ai statului nu vor ajuta cu nimic", a afirmat Benjamin Netanyahu. "Ei vor continua ceea ce fac, iar eu voi continua acţiunea mea istorică pentru binele statului Israel", a adăugat prim-ministrul. Benjamin Netanyahu a fost audiat de opt ori în cel puţin şase anchete în curs, reaminteşte AFP.