Nevăzătorii au anulat mitingul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nevăzătorii au anulat mitingul

Social 29 Septembrie 2011 / 00:00 479 accesări

Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR), Radu Ruba, a discutat, ieri, cu ministrul Muncii, Sulfina Barbu, despre drepturile persoanelor cu dizabilităţi. În urma întrevederii, ANR a decis să anuleze mitingul programat astăzi în Capitală. De asemenea, Radu Ruba a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Muncii (MM), potrivit căruia, în cel mai scurt timp, Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, a cărui entitate organizatoare este ANR, va desemna o echipă ce va face parte din grupul de specialişti, format la MM, pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit reprezentanţilor ministerului, prin acest act, ministrul Muncii vrea să se asigure că drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt în concordanţă cu principiile din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, promulgată de preşedintele României prin Decretul nr. 1101 din 10 noiembrie 2010. Reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor ar urma să participe inclusiv la verificarea şi întocmirea dosarelor pentru persoanele cu handicap vizual.



12