Neversea 2018 - ediție plină de surprize și... necunoscute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bine că s-a rezolvat problema autorizațiilor

Neversea 2018 - ediție plină de surprize și... necunoscute

Divertisment 05 Februarie 2018 / 18:14 3728 accesări

După o primă ediție zdruncinată de controverse dar care, una peste alta, a fost considerată un succes de către organizatori, parteneri și participanți, festivalul Neversea se întoarce la Constanța. Ediția din 2018 a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc luni, 5 februarie. Cu această ocazie, directorul festivalului, Bogdan Buta, a anunțat că, în 2018, Neversea va avea patru zile, nu trei, ca anul trecut, și se va desfășura în perioada 5-8 iulie. Primele 5.000 de abonamente vor fi puse în vanzare începând de miercuri, 7 februarie, la prețul de 399 lei. Vor fi disponibile și abonamente VIP, la prețul de 900 de lei. Acestea vor putea fi achiziționate doar miercuri, între orele 12.00 și 20.00, de către cei care se înregistrează pe site-ul www.neversea.ro.

S-A REZOLVAT PROBLEMA AUTORIZAȚIILOR, DAR ÎNCĂ EXISTĂ NECUNOSCUTE

Pe lângă detaliile legate de festival, directorul Neversea a ținut să precizeze că. anul acesta, și-a învățat lecția și a încheiat de la bun început un protocol cu Primăria Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) și cu Ministerul Turismului, ceea garantează toate autorizațiile de care organizatorii au nevoie pentru desfășurarea festivalului. Cu alte cuvinte, nu se va mai repeta situația de anul trecut, când locul evenimentului a fost schimbat cu foarte puțin timp înainte de festival, pentru că organizatorii nu aveau toate avizele necesare. Cu toate acestea, ce nu a putut să spună directorul Neversea este UNDE va avea loc marea manifestare muzicală.„Luăm în considerare, momentan, trei locații. O să încercăm să găsim și să revenim cât mai repede cu locația exactă. Era important de specificat faptul că impedimentul de anul trecut (problema aprobărilor de la ABADL - n. r.) nu mai există. Urmează să stabilim un loc care să corespundă cât mai bine cerințelor tehnice”, a spus Bogdan Buta. O altă necunoscută este legată de artiștii care vor urca pe scenele festivalului. Directorul Neversea a spus că, în mod sigur, vor fi mai multe scene și mai mulți artiști decât anul trecut, însă a evitat să dea nume. „dacă ar fi să estimez, vor fi peste 200 de artiști. Vom reveni destul de curând și cu nume. Ce pot să vă spun e că deja avem asigurați artiști foarte importanți, unii chiar în premieră în România și foarte așteptați de către publicul tânăr. Vom avea surprize!”, a mai spus Bogdan Buta.

PRIMELE 5.000 DE ABONAMENTE NEVERSEA 2018

Primele 5.000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA 2018 se vor pune în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00. Prețul acestora va fi de 399 de lei plus taxe și vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com.Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim patru abonamente. Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului, www.neversea.com.

FESTIVAL CONTROVERSAT DE LA PRIMA EDIȚIE

Amintim că, prima ediție a Neversea a agitat apele la Constanța, în toate sensurile posibile. În timp ce orașul a fost asaltat de tineri veniți din toate colțurile țării și chiar ale lumii pentru a participa la concertele unor artiști precum Rita Ora, Jason Derulo, Dua Lipa sau Armin van Buuren, controversele s-au ținut lanț încă de la momentul în care a fost anunțat festivalul. De exemplu, un mare scandal s-a iscat în legătură cu locul desfășurării festivalului. Anunțat inițial pe plaja Trei Papuci din cartierul Faleză Nord, festivalul a fost mutat pe plaja Modern, pentru că organizatorii nu obținuseră autorizație pentru desfășurareafestivalului pe plaja nou reabilitată printr-un proiect finanțat din fonduri europene. După rezolvarea pe repede-înainte a acestei probleme, în prima zi a festivalului, un alt scandal amenința buna desfășurare. Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, acuza că una dintre acțiunile sale de control a fost obstrucționată de către agenții de pază care lucrau la festival. Constantinescu a spus că, în seara deschiderii, a vrut să verifice starea a două standuri cu alimente și băuturi la care găsise nereguli cu câteva zile în urmă. Acesta a acuzat că a fost ironizat de agenții de pază și nu i s-a permis accesul nici măăcar în momentul în care a beneficiat de sprijiul jandarmilor. La rândul lor, organizatorii Neversea au spus că nu au impus niciodată agenților de pază să acționeze contrar legii. Una peste alta, Neversea a reprezentat o premieră petru Constanța și România. Scena festivalului a fost prima din România pe care au urcat asrtiști precum Rita Ora și Jason Derulo, dar au făcut o atmosferă de milioane și Ella Eyre, Tiesto, Fatboy Slim sau Afrojack. Potrivit estimărilor organizatorilor, 150.000 de persoane au călcat pragul festivalului, deși și acest număr a fost controversat. Rămâne de văzut dacă organizatorii și-au învățat lecția pentru ediția de anul acesta.



12