Fostul vicepremier Dan Nica l-a acuzat, ieri, pe preşedintele Traian Băsescu, de “fals grosolan” în acte publice, deoarece acesta ar fi încălcat Constituţia prin numirea lui Vasile Blaga în locul său, cu statut interimar, în loc să numească un ministru plin. El a explicat că, în decretul prin care a fost revocat din funcţia de vicepremier şi ministru al Internelor, Administraţia Prezidenţială foloseşte cuvîntul “revocare”, în timp ce în decretul de numire, ca interimar, a lui Vasile Blaga, sub semnătura preşedintelui Traian Băsescu, este folosit cuvîntul “demitere” ca preambul pentru numirea democrat-liberalului: “Acest fals în acte nu va rămîne fără urmări, vom utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru ca această ilegalitate să fie sancţionată de instanţele de judecată. Acum îmi dau seama de ce îmi cerea preşedintele demisia: intraseră în încurcătură, nu putea numi în locul meu un interimar dacă nu îmi dădeam demisia”. El a mai susţinut că, potrivit Constituţiei, “la revocare nu putea fi numit un ministru interimar trebuia numit un ministru plin”. În acest fel, Nica consideră că Guvernul “Boc 2” ar funcţiona ilegal. El a argumentat că demiterea şi revocarea, potrivit Legii răspunderii ministeriale, sînt noţiuni juridice diferite şi a declarat că la revocarea unui ministru nu ar putea fi numit un interimar, ci un ministru titular. Nica a mai anunţat că a introdus un proiect de lege pentru prevenirea turismului electoral, repectiv confiscarea autocarelor şi pedepsirea cu închisoarea de la 2 la 7 ani a celor care desfăşoară astfel de activităţi. Potrivit deputatului PSD, deţinătorii de mijloace de transport de persoane “au obligaţia să încheie contracte ferme în formă scrisă cu orice persoană care intenţionează să utilizeze mijlocul de transport, să insereze în contractul de utilizare a mijlocului de transport clauze prin care să se arate foarte clar că nu este de acord cu folosirea mijlocului de transport pentru săvîrşirea de infracţiuni legate de exercitarea dreptului la vot”. De asemenea, patronii de firme de transport trebuie “să solicite persoanei cu care încheie contractul o declaraţie olografă în care acesta să declare pe propria răspundere sub sancţiunea prevăzută de legea penală că nu va folosi mijlocul de transport pentru săvîrşirea de infracţiuni”. Totodată, persoanele în cauză au obligaţia “să transmită prin scrisoare, în termen de 24 de ore, Autorităţii Electorale Permanente, toate aceste tipuri de contracte şi declaraţii care sînt supuse regimului public”.