Nica le cere poliţiştilor măsuri concrete de acţiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nica le cere poliţiştilor măsuri concrete de acţiune

Politică 15 Ianuarie 2009 / 00:00 501 accesări

Ministrul interimar al Internelor, Dan Nica, a convocat, ieri, o primă şedinţă de lucru cu secretarii de stat, directorul DGIPI şi pe şefii Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie şi Jandarmeriei Române. Potrivit unor surse din MAI, discuţiile au vizat doar măsuri organizatorice, întîlnirea terminîndu-se fără a fi anunţate schimbări din funcţii. Ministrul Nica le-a cerut şefilor Poliţiei planuri de acţiune şi măsuri concrete, pe care să le prezinte pînă la sfîrşitul zilei de ieri. Nica a cerut intensificarea acţiunilor dispuse pentru asigurarea unui nivel sporit de siguranţă publică, subliniind că este nevoie de o mai mare atenţie în ceea ce priveşte siguranţa în şcoli şi în jurul acestora, ordinea publică şi circulaţia rutieră. El a cerut noului şef al Poliţiei Române ca echipe de poliţişti să fie prezente în zonele de risc situate în jurul şcolilor, în special la terminarea programului, acolo unde acest gen de măsuri nu sînt asigurate de către efectivele Poliţiei Comunitare. Totodată, conducerea Poliţiei a fost atenţionată că trebuie să aibă în vedere şi dispunerea unor măsuri eficiente de ordine publică pentru prevenirea violenţei stradale, în special a infracţiunilor sancţionate de legea privind regimul armelor şi muniţiilor. MAI precizează că, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, ministrul a cerut în mod ferm conducerii Poliţei Rutiere să intervină rapid şi, după caz, să interzică circulaţia pe segmentele de drum unde, din cauza poleiului, traficul rutier nu se poate desfăşura în condiţii de deplină siguranţă. Dan Nica a exemplificat prin situaţiile de ieri dimineaţă, cînd Poliţia Rutieră ar fi trebuit să interzică circulaţia pe anumite segmente de drum, pentru evitarea producerii accidentelor. Potrivit unor surse din MAI, ministrul le-a reproşat responsabililor din Poliţie că acţionează cu întîrziere pentru dispunerea măsurilor de siguranţă a circulaţiei pe drumurile naţionale acoperite cu polei. El i-a întrebat de cîte tamponări este nevoie pentru a lua măsurile necesare.



12